68 de profesori din raionul Făleşti au participat la seminarul de două zile "“Aplicarea IT în procesul de predare a limbii române în contextul transdisciplinarităţii”. Urmînd acest curs, profesorii au aflat cum să optimizeze procesul de predare prin dezvoltarea de e-portofolii ce pun accent pe învatarea bazată pe metode active, precum metoda proiectului şi utilizarea eficientă a instrumentelor IT în educaţie, abordarea privind învăţarea asistată la calculator..
Proiectul “În Europa prin Internet” este o soluţie în acest sens. Avînd drept scop atragerea utilizatorilor şi beneficiarilor pentru a accesa site-urile, blog-urile utile, altele decît chat-urile de comunicare odnoklassniki.ru, am insistat pe instruirea profesorilor, care sunt indirect resursele ce îi fac pe elevi să acceseze informaţia de pe Internet. Or, captarea de referate de pe diferitele adrese web, de cele mai multe ori căutarea asigurată de CCAII, nu dezvoltă aptitudinile şi abilităţile tinerilor de a utiliza Internetul mai mult decît comunicarea. De aceea platformele cu o interfaţă prietenoasă, utilizate în liceele din România sunt un instrument valoros pentru educaţie, alături de o altă platformă, mult mai complexă de e-learning - AEL.
Învăţământul românesc traversează o perioadă de detaşare de stilul tradiţional de predare, elevilor actuali fiindu-le necesare modalităţi flexibile de lucru, materiale didactice moderne, ingenioase de canalizare a atenţiei. Tehnologiile informaţionale oferă un cadru pentru dezvoltarea şi utilizarea de materiale şi metode moderne de lucru la diverse discipline, dar şi de adoptare a unei pedagogii care stimulează creativitatea.
În acest context participanţii care dispuneau de adresă e-mail au fost instruiţi cum să-şi creeze blog-ul personal, cum să utilizeze link-urile existente în predarea materiei. Ulterior seminarului, reprezentanţi ai diferitor disciplini şcolare au solicitat seminare similare, astfel încît formatorii Elena Mănucă şi Sebastian Alexandru, acreditaţi SIVECO, au avut mai multe solicitări de acest fel din partea profesorilor de matematică, biologie, fizică. Acestea pot fi realizate însă prin implicarea mai multor actori sociali.
De data aceasta am avut o colaborare intensă cu Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret, Sport Făleşti, care a insistat asupra acestui aspect de predare transdisciplinară. Nu mai puţin interesaţi s-au dovedit a fi responsabili ai Ministerului Învăţămîntului al Republicii Moldova (doamna vice-ministru Tatiana Potîng) salutînd modelul propus de către noi, în speranţa şi tendinţa spre o extindere nu numai a parteneriatului, dar şi a metodelor oferite.
http://frinfocds.wordpress.com
http://ales.21classes.com
http://elweb2.wordpress.com
http://keycomp.wetpaint.com/
http://dicte.ablog.ro/
http://normalistii.isgreat.org/
http://anul2007.weblog.ro/
marți, 5 ianuarie 2010
luni, 28 decembrie 2009
Aplicatii TIC în procesul de predare a limbii române
“Aplicatii TIC în procesul de predare a limbii române în context transdisciplinar”,
28-29 decembrie 2009
seminarul cu tema “Aplicatii TIC în procesul de predare a limbii române în context transdisciplinar”, activitate înscrisă în cadrul proiectului „În Europa prin Internet” finanţat de Fundaţia Soros-Moldova, a întrunit toţi profesorii de română din gimnaziile, şcolile medii, liceele raionului Făleşti în ajunul sărbătorilor de iarnă.
Seminarul a constituit un cadru optim pentru întâlnirea profesorilor de limba română din raionul Făleşti cu profesori FORMATORI SIVECO România, membri ai Asociaţiei „Voluntarii Normalişti” Iasi, cu reprezentanţi ai catedrei de limba română din liceele şi gimnaziile raionului Făleşti, interesaţi de aplicarea noilor tehnologii informaţionale si de comunicare Web în procesul de predare a limbii române.
Lucrările seminarului s-au concentrat pe:
1. modalităţile de aplicare practică a transdisciplinarităţii (limba româna - TIC, limba engleza - TIC) utilizînd instrumentele web BLOG şi WIKI,
2. metoda de predare PROIECT,
3. prezentări practice ale elevilor şcolii vizitatoare,
4. schimbări de curricula pe care le aduce instruirea asistată de calculator,
Seminarul a putut oferi cadrul unui substantial schimb de experienţă între FORMATORI acreditaţi CNFP (d-na Elena Manuca şi d-l Sebastian Alexandru) şi profesorii de limba română din spaţiul rural din raionul Făleşti.
28-29 decembrie 2009
seminarul cu tema “Aplicatii TIC în procesul de predare a limbii române în context transdisciplinar”, activitate înscrisă în cadrul proiectului „În Europa prin Internet” finanţat de Fundaţia Soros-Moldova, a întrunit toţi profesorii de română din gimnaziile, şcolile medii, liceele raionului Făleşti în ajunul sărbătorilor de iarnă.
Seminarul a constituit un cadru optim pentru întâlnirea profesorilor de limba română din raionul Făleşti cu profesori FORMATORI SIVECO România, membri ai Asociaţiei „Voluntarii Normalişti” Iasi, cu reprezentanţi ai catedrei de limba română din liceele şi gimnaziile raionului Făleşti, interesaţi de aplicarea noilor tehnologii informaţionale si de comunicare Web în procesul de predare a limbii române.
Lucrările seminarului s-au concentrat pe:
1. modalităţile de aplicare practică a transdisciplinarităţii (limba româna - TIC, limba engleza - TIC) utilizînd instrumentele web BLOG şi WIKI,
2. metoda de predare PROIECT,
3. prezentări practice ale elevilor şcolii vizitatoare,
4. schimbări de curricula pe care le aduce instruirea asistată de calculator,
Seminarul a putut oferi cadrul unui substantial schimb de experienţă între FORMATORI acreditaţi CNFP (d-na Elena Manuca şi d-l Sebastian Alexandru) şi profesorii de limba română din spaţiul rural din raionul Făleşti.
luni, 2 noiembrie 2009
TALENTUL DE A FI MAMĂ
Profit de puţinul timp liber să scriu. Cred că fiecare dintre voi ştiţi că în primele săptămîni de după naştere nu ai nici o dispoziţie de nimic. Întrebaţi orice mamă şi toate vor spune la fel: cea mai critică perioadă este …prima zi, prima săptămînă, prima lună. Nu timp liber, nu dispoziţie să stai cu cineva, nu chef de vorbă, vrei să stai doar tu şi bebe.
Eu am venit de la spital precum un extraterestru… Mă manifestam şi vorbeam mecanic… Mi se blocase raţionamentul complet. Nu dormisem 4 nopţi decît cîte 2 ore şi eram umflată de plîns şi de nervi că nu am experienţă şi că nici prea multe acolo nu ţi se spune. Unele asistente sînt drăguţe, altele cinice, şi ţi se spune într-una: citeşte cartea “Mama şi copilul“ .
Cu ce să încep oare? Cu tristeţea cînd am văzut bebeluşul prima data? Da… Nu e glumă … E ceea ce am simţit. Dezamăgire şi teamă să mă duc cu el acasă. Cînd mi l-au arătat prima dată… arăta ca o broască… cu fălcile umflate precum broscoii, iritat, cu pielea oribilă, uscată parcă, picioarele strîmbe, părul cleios şi sculat, precum Stan din Stan şi Bran … Şi schilod. Deşi avea 3700 gr, totuşi mă aşteptam să văd la picioruşe şi la mîini grăsime, cum au majoritatea copiilor, mai ales că la ecografii se vedea destul de gras, dar, probabil, fiindcă statea ghemuit.
Doamne, am plîns nu pentru că aveam cine ştie ce emoţii bune, am plîns fiindcă nu ştiam cum mă duc eu acasă cu un copil aşa urîţel. Îmi tot aminteam cum pe toată perioada sarcinii, cînd mă rugam la Dumnezeu, îi spuneam să-mi dea un copil sănatos şi cuminte. Nu am pomenit niciodată de frumuseţe tocmai fiindcă credeam că şi dacă va fi urîţel, eu îl voi iubi, însă acum nu vroiam să-mi zică nimeni că e caraghios. Nici cînd l-am văzut a doua oară tot nu am simţit că poate fi frumos copilul, abia a treia oară, cînd mi l-a adus la salon, l-am studiat mai bine… Eram precum maimuţele alea din Animal Planet: il păducheam şi îl întoarceam pe toate părţile să văd vreo asemănare cu mine. Aiurea… mi se părea un strain . M-am speriat şi mai rău…credeam că îmi lipseşte cu desăvîrşire instinctul matern.
Era aşa cuminte, parcă mut şi nimic nu-i trebuia. Abia cînd mi-a zis a 4 zi că a făcut icter şi că trebuie să stea la lampa aia să capete culoarea potrivită…abia atunci m-am speriat şi am reacţionat totuşi ca o mamă.
Plîngea el acolo, plîngeam şi eu…Le disperasem pe asistentele alea care îmi ziceau că mă trimit acasă şi să vin să îl iau cînd se face bine. Cică îi transmiteam şi lui starea de stres. Apoi cînd am zis hop… că plecăm acasă după 6 zile, a scăzut 400 gr în greutate, încît nu vroiau să-mi dea drumul cu el pînă ce graficul de creştere nu arată ascendent.
Am mai stat 2 zile acolo, timp în care sărmanul tot slăbea, fiindcă pînă m-am trezit eu, că nu se sătura de la sîn, a trecut ceva timp. Abia acasă, în habitatul nostru, cînd am început să ne cunoaştem mai bine, să ne mirosim, am început să-l văd mai drăguţ. Evident, după multe îngrijiri cu tot felul de creme scumpe, pînă i-am reparat pielea extrem de sensibilă.
Acum pot să zic că broasca s-a transformat în prinţ. Pe zi ce trece e tot mai frumos, sau poate mi se pare mie că am ajuns să fac tot felul de exerciţii mentale să nu o iau razna şi îmi tot repet că e un copil reuşit. Apoi am dat în altă psihoză… că nu aveam hăinuţe pentru el…toate erau mari. Toţi aduceau haine mari, George a colindat toate magazinele de bebe şi cerea cele mai mici hainute… Cînd venea cu ele acasă, tot dezbrăcat era copilul.
Apoi altă problemă, că nu făcea de 5 zile caca… Era constipat sau nici nu-şi reglase tranzitul intestinal sărmanul, că eu cînd il vedeam cum se face covrig, mă luau frisoanele. Nu am reuşit nici cu termometrul să-l irit, supozitoarele alea mi se păreau mari pentru funduleţul lui, eram năucă că nu reuşeam să-il eliberez . Am chemat ajutoare - mama, soacra, şi, din păcate, nici una nu s-a încumetat să facă ce trebuie.
Am citit pe net, de acum dădusem în boala internetului, a tot felul de forum-uri cu şi despre copii sugari… O prostie să citeşti toate alea. Mai rău te zăpăceşti.
După alte 2 zile am înţeles că te tîmpeşti de tot dacă citeşti toate alea… Şi că nimic nu se potriveşte copilului tău din ce se scrie pe acolo. Prea tîrziu am înţeles că fiecare copil e unic şi că are reacţii unice. Copiii din ziua de azi sunt mult mai precoce decît scrie în tratatele de pediatrie.
Acum… e un mare căcăcios….ne disperă cu pamperşii. Uneori schimb şi 6 pamperşi în 15 minute. Dar nu ar fi asta durerea cea mai mare, durerea pentru mine este că pute aşa de tare, că la fiecare căcat de a lui mă icnesc de mi se ridică operaţia în coşul pieptului şi sfîrşesc cu vomitatul. Cine a zis că dacă e căcatul de la copilul tău suporţi, cred că nu ştia de nasul meu. Stau cu tot felul de odorizante pe lîngă mine, fiindcă parfum evit să dau în camera unde stă bebe. De fapt, nu mă mir de nimic, am vomitat pînă în ultima clipă de sarcină... Nu cred să mă mai vindec vreodată.
Acum eu şi Mihai suntem prieteni, am reuşit după un ritm haotic de somn, să ma reglez după el, cînd doarme el, fur şi eu o oră-două de somn. Şi mulţumesc tuturor sfinţilor că seamănă cu George, cuminţel, (dar şi la faţă), că, dacă era aşa dinamic ca mine, cred că eram la nebuni de mult.
Am început să ieşim pe afară…şi de aceea nu am răspuns la apelurile voastre, e mare zgomot pe afară şi mereu vedeam după ora 4 apelul pierdut. Îi place mult afară, însă mă descurc greu cu căruţul singură. Încă îl mai studiez precum fac animalele şi nu văd nimic de la mine, aproape c-aş face constestaţie că nu e al meu… Dar l-am văzut cum l-au scos din burta mea, aşa că nu am pe cine să acuz.
Am dansat de bucurie cînd am văzut după 2 saptămîni cum ia în greutate, dar am şi stat pe capul lui să mănînce… precum stau soacrele alea rele. Am învăţat că trebuie să-i dau lapte la cerere şi nu cum ziceau alea în spital la program de 3-4 ori. Dar, e drept că pînă să fii deştept, întîi eşti prost… aşa că nu mai ascult de nimeni şi fac cum cred eu de cuviinţă. Că pînă la urmă, vorba lui George: cresc copii analfabeţii şi idioţii şi nu ne vom pricepe noi? Asta e acum… şcoala asta nu se face nicăieri decît la propriul domiciliu şi cu propriul obiect.
Aşa cum nu există nici copii perfecţi, nu vor exista nici părinţi perfecţi şi de acum merg pe ideea că o să mă străduiesc să fac un om de nădejde din el. Acum am alt job şi alt şef: bebe. Dar e un sef bun, ne lasă să dormim, nu se isterizează la plîns, adică nici colici nu are, scînceşte doar cînd îi este foame şi trebuie schimbat şi nu se supără dacă nu reactionăm prompt la cerinţele lui. Însă are şi defecte: e pretenţios la cosmetice şi mare consumator de finanţe.
Plimbarea zilnică a devenit un prilej de evadare, că la început mă temeam şi de umbra mea, dar mite să-l las pe alte mîini cît fac o baie.
Acum pot să spun cert şi cu mîna pe inimă că sunt un alt om, aş vrea să cred că mult mai bun decît înainte şi că, atunci cînd mi-a zîmbit prima dată, am uitat de toate relele ce le-am văzut şi trăit în spital şi am uitat şi de toate sacrificiile pe care le-am făcut. Deja am început să-l citesc, ştiu cînd plînge de foame şi cînd scînceşte de plictiseală. Săptămîna asta am găsit destulă energie să mă uit din nou în oglindă şi deja am început să fac exerciţii să slăbesc.
O să mai revin cu alte impresii curînd. Mă duc că scînceşte şi stă cu gura căscată, ca şi puii de vrabie să le pice ceva din cer în gură.
Aaaaaaaaa, uitasem ce-i mai important: nu mai vreau fată… Prea mult se chinuie o fată.
Adriana Pădure
Eu am venit de la spital precum un extraterestru… Mă manifestam şi vorbeam mecanic… Mi se blocase raţionamentul complet. Nu dormisem 4 nopţi decît cîte 2 ore şi eram umflată de plîns şi de nervi că nu am experienţă şi că nici prea multe acolo nu ţi se spune. Unele asistente sînt drăguţe, altele cinice, şi ţi se spune într-una: citeşte cartea “Mama şi copilul“ .
Cu ce să încep oare? Cu tristeţea cînd am văzut bebeluşul prima data? Da… Nu e glumă … E ceea ce am simţit. Dezamăgire şi teamă să mă duc cu el acasă. Cînd mi l-au arătat prima dată… arăta ca o broască… cu fălcile umflate precum broscoii, iritat, cu pielea oribilă, uscată parcă, picioarele strîmbe, părul cleios şi sculat, precum Stan din Stan şi Bran … Şi schilod. Deşi avea 3700 gr, totuşi mă aşteptam să văd la picioruşe şi la mîini grăsime, cum au majoritatea copiilor, mai ales că la ecografii se vedea destul de gras, dar, probabil, fiindcă statea ghemuit.
Doamne, am plîns nu pentru că aveam cine ştie ce emoţii bune, am plîns fiindcă nu ştiam cum mă duc eu acasă cu un copil aşa urîţel. Îmi tot aminteam cum pe toată perioada sarcinii, cînd mă rugam la Dumnezeu, îi spuneam să-mi dea un copil sănatos şi cuminte. Nu am pomenit niciodată de frumuseţe tocmai fiindcă credeam că şi dacă va fi urîţel, eu îl voi iubi, însă acum nu vroiam să-mi zică nimeni că e caraghios. Nici cînd l-am văzut a doua oară tot nu am simţit că poate fi frumos copilul, abia a treia oară, cînd mi l-a adus la salon, l-am studiat mai bine… Eram precum maimuţele alea din Animal Planet: il păducheam şi îl întoarceam pe toate părţile să văd vreo asemănare cu mine. Aiurea… mi se părea un strain . M-am speriat şi mai rău…credeam că îmi lipseşte cu desăvîrşire instinctul matern.
Era aşa cuminte, parcă mut şi nimic nu-i trebuia. Abia cînd mi-a zis a 4 zi că a făcut icter şi că trebuie să stea la lampa aia să capete culoarea potrivită…abia atunci m-am speriat şi am reacţionat totuşi ca o mamă.
Plîngea el acolo, plîngeam şi eu…Le disperasem pe asistentele alea care îmi ziceau că mă trimit acasă şi să vin să îl iau cînd se face bine. Cică îi transmiteam şi lui starea de stres. Apoi cînd am zis hop… că plecăm acasă după 6 zile, a scăzut 400 gr în greutate, încît nu vroiau să-mi dea drumul cu el pînă ce graficul de creştere nu arată ascendent.
Am mai stat 2 zile acolo, timp în care sărmanul tot slăbea, fiindcă pînă m-am trezit eu, că nu se sătura de la sîn, a trecut ceva timp. Abia acasă, în habitatul nostru, cînd am început să ne cunoaştem mai bine, să ne mirosim, am început să-l văd mai drăguţ. Evident, după multe îngrijiri cu tot felul de creme scumpe, pînă i-am reparat pielea extrem de sensibilă.
Acum pot să zic că broasca s-a transformat în prinţ. Pe zi ce trece e tot mai frumos, sau poate mi se pare mie că am ajuns să fac tot felul de exerciţii mentale să nu o iau razna şi îmi tot repet că e un copil reuşit. Apoi am dat în altă psihoză… că nu aveam hăinuţe pentru el…toate erau mari. Toţi aduceau haine mari, George a colindat toate magazinele de bebe şi cerea cele mai mici hainute… Cînd venea cu ele acasă, tot dezbrăcat era copilul.
Apoi altă problemă, că nu făcea de 5 zile caca… Era constipat sau nici nu-şi reglase tranzitul intestinal sărmanul, că eu cînd il vedeam cum se face covrig, mă luau frisoanele. Nu am reuşit nici cu termometrul să-l irit, supozitoarele alea mi se păreau mari pentru funduleţul lui, eram năucă că nu reuşeam să-il eliberez . Am chemat ajutoare - mama, soacra, şi, din păcate, nici una nu s-a încumetat să facă ce trebuie.
Am citit pe net, de acum dădusem în boala internetului, a tot felul de forum-uri cu şi despre copii sugari… O prostie să citeşti toate alea. Mai rău te zăpăceşti.
După alte 2 zile am înţeles că te tîmpeşti de tot dacă citeşti toate alea… Şi că nimic nu se potriveşte copilului tău din ce se scrie pe acolo. Prea tîrziu am înţeles că fiecare copil e unic şi că are reacţii unice. Copiii din ziua de azi sunt mult mai precoce decît scrie în tratatele de pediatrie.
Acum… e un mare căcăcios….ne disperă cu pamperşii. Uneori schimb şi 6 pamperşi în 15 minute. Dar nu ar fi asta durerea cea mai mare, durerea pentru mine este că pute aşa de tare, că la fiecare căcat de a lui mă icnesc de mi se ridică operaţia în coşul pieptului şi sfîrşesc cu vomitatul. Cine a zis că dacă e căcatul de la copilul tău suporţi, cred că nu ştia de nasul meu. Stau cu tot felul de odorizante pe lîngă mine, fiindcă parfum evit să dau în camera unde stă bebe. De fapt, nu mă mir de nimic, am vomitat pînă în ultima clipă de sarcină... Nu cred să mă mai vindec vreodată.
Acum eu şi Mihai suntem prieteni, am reuşit după un ritm haotic de somn, să ma reglez după el, cînd doarme el, fur şi eu o oră-două de somn. Şi mulţumesc tuturor sfinţilor că seamănă cu George, cuminţel, (dar şi la faţă), că, dacă era aşa dinamic ca mine, cred că eram la nebuni de mult.
Am început să ieşim pe afară…şi de aceea nu am răspuns la apelurile voastre, e mare zgomot pe afară şi mereu vedeam după ora 4 apelul pierdut. Îi place mult afară, însă mă descurc greu cu căruţul singură. Încă îl mai studiez precum fac animalele şi nu văd nimic de la mine, aproape c-aş face constestaţie că nu e al meu… Dar l-am văzut cum l-au scos din burta mea, aşa că nu am pe cine să acuz.
Am dansat de bucurie cînd am văzut după 2 saptămîni cum ia în greutate, dar am şi stat pe capul lui să mănînce… precum stau soacrele alea rele. Am învăţat că trebuie să-i dau lapte la cerere şi nu cum ziceau alea în spital la program de 3-4 ori. Dar, e drept că pînă să fii deştept, întîi eşti prost… aşa că nu mai ascult de nimeni şi fac cum cred eu de cuviinţă. Că pînă la urmă, vorba lui George: cresc copii analfabeţii şi idioţii şi nu ne vom pricepe noi? Asta e acum… şcoala asta nu se face nicăieri decît la propriul domiciliu şi cu propriul obiect.
Aşa cum nu există nici copii perfecţi, nu vor exista nici părinţi perfecţi şi de acum merg pe ideea că o să mă străduiesc să fac un om de nădejde din el. Acum am alt job şi alt şef: bebe. Dar e un sef bun, ne lasă să dormim, nu se isterizează la plîns, adică nici colici nu are, scînceşte doar cînd îi este foame şi trebuie schimbat şi nu se supără dacă nu reactionăm prompt la cerinţele lui. Însă are şi defecte: e pretenţios la cosmetice şi mare consumator de finanţe.
Plimbarea zilnică a devenit un prilej de evadare, că la început mă temeam şi de umbra mea, dar mite să-l las pe alte mîini cît fac o baie.
Acum pot să spun cert şi cu mîna pe inimă că sunt un alt om, aş vrea să cred că mult mai bun decît înainte şi că, atunci cînd mi-a zîmbit prima dată, am uitat de toate relele ce le-am văzut şi trăit în spital şi am uitat şi de toate sacrificiile pe care le-am făcut. Deja am început să-l citesc, ştiu cînd plînge de foame şi cînd scînceşte de plictiseală. Săptămîna asta am găsit destulă energie să mă uit din nou în oglindă şi deja am început să fac exerciţii să slăbesc.
O să mai revin cu alte impresii curînd. Mă duc că scînceşte şi stă cu gura căscată, ca şi puii de vrabie să le pice ceva din cer în gură.
Aaaaaaaaa, uitasem ce-i mai important: nu mai vreau fată… Prea mult se chinuie o fată.
Adriana Pădure
duminică, 25 octombrie 2009
Cornelia Tihon - Talent PLUS
Această rubrică este lansată despre tinerii basarabeni plecaţi peste hotare la muncă sau studii, pentru care Europa sau viaţa peste Ocean este o şansă demnă de a fi apreciată şi urmată. Această secţiune are rolul de a încuraja şi de a oferi exemple de tărie morală a tinerilor care urmăreşte să scoată în evidenţă schimbările pozitive care se petrec în lupta contra corupţiei şi a incompetenţei, sugerând în acest fel că este posibil ca “o singură persoană să schimbe ceva.” Au plecat nu pentru că au fugit de greu, ci pentru că au avut şansa vieţii lor, la unii fiind destul de spinoasă, cu ramificaţii, rupturi, dar care, în toate cazurile, au un sfîrşit onorant : un loc de muncă în oficii de prestigiu europene sau de pe continentul american.
Pentru ei totul este posibilitate, tot ce şi-au propus se transformă în echivalentul acţiune.
În bună parte altruişti pînă în măduva oaselor cum se spune pe la noi, se conduc în acţiunile lor de valori şi principii. Nu putem să nu explicăm în cîteva rînduri aceste rînduri şi motivul pentru care i-am selectat pentru rubrica noastră.
Selectarea a fost executată fără careva discernămînt. Adică, să fie “de-al nostru”, cu vîrstă de pînă la 30 ani, angajat peste hotare în oficii sau studii universitare de excelenţă şi care nu munceşte “la negru”. Nişte critici, cărora le-am expus intenţia de a prezenta aceşti tineri, mi-au “sugerat” că va fi un eşec pornirea mea, pentru că “ai noştri” sunt mai buni decît europenii, aşa că nu mai avem ce discuta, nu mai este loc de promovare de vreme ce şi-au găsit un loc bun oriunde numai nu la noi acasă. O fi şi ăsta un adevăr, dar să nu uităm că de cele mai multe ori tinerii noştri, veniţi de la studii de peste hotare se ciocnesc la angajare de refuzul că «deşi au studii europene, nu cunosc realitatea de la noi, legislaţia noastră diferă de cea internaţională », etc. Nu se recunoaşte corupţia, salariile simbolice şi mizere oferite în dependenţă de calitatea profesională, ci «de situaţia de la noi».
Se numeşte Cornelia Tihon, cîntă la 18 instrumente populare aerofone, dintre care nici naiul, nici fluierul, nici tilinca, ocarina sau cavalul nu mai au secrete pentru ea. Cantă la fel de bine la oricare dintre ele, plus la iorgafon, tiuga cu două picioare, fluierele gemene, la tutora, "un fluier mai mic care are la un capat un maţ de porc" sau drîmba - "un fluier fără dop".
Printre achiziţiile ei se numără peste 60 diplome la diferite concursuri din Ţară. Sub contract de management cu Fundaţia PHOENIX realizează:
- lansarea primului album personal ( cu prelucrări de teme folclorice, interpretate la instrumente tradiţionale, în orchestraţii actuale: house. club’in); un turneu european in cadrul caravanei “Miss Diaspora”- Italia, Germania, Austria, Belgia (cu finală în Festivalul “Callatis 2005”, Mangalia); participarea cu succes (Locul 2 ) la Festivalul MAMAIA /FOLCLOR – august 2005; recital în seara finală (folclor) a Festivalului CERBUL DE AUR 2005; recital în seara folclorică pe scena Festivalului ‘’G. ENESCU’’- septembrie 2005; Participarea la Festivalul WORLD MUSIC din Stara Zagora/Bularia (3-7 octombrie 2005) cu un experiment foarte apreciat (live performance with Gojira &Kosak – electro DJ); Multiple recitaluri folk alături de Raluca (ex- Angel) şi Elena (ex-Hora) sau folclorice – împreuna cu orchestra Botgros (Chisinau), “Ciuleandra” (Pitesti); În perioada 16-19 martie 2006 a performat zilnic timp de o jumătate de ora în incinta Muzeului de artă Africană din Capetowne/ Africa de Sud – reprezentînd România la cel mai mare festival de folclor mondial.
1.De ce ai vrut sã studiezi „afară”?
În acel moment în Moldova (unde , de altfel se studia – ca întotdeauna – foarte serios ) nu se întrevedeau posibilităţi de afirmare artistică; nici măcar de exercitare a meseriei de interpret, nu doar promovarea era deficitară. Stiam sigur ca asta vreau să fac şi, evident, voiam să fiu şi auzită/văzută.
2. Ce diferenţe te-au frapat?
Dincolo de « agitaţie, aglomeraţie - în general în societatea bucureşteană », în şcoala din România trebuie să remarc o oarecare superficialitate a tratării studiului. Eu mi-am dorit foarte mult să studiez cu profesorul Ion Negură şi de aceea am făcut de 2 ori clasa a VI -a (mai întîi la LIceul « Dinu Lipatti » şi apoi la « George Enescu »). Aveam doar 10 ani cînd am venit în Bucureşti; nu aveam bursă, locuinţă şi mi-a fost destul de greu, dar am considerat că merită efortul.
3.Ce ţi-a plăcut mai mult acolo unde ai studiat?
Eu prelungesc studiul cît se poate. De la 5 ani (cînd tatăl meu – profesor de istorie) mi-a pus în mînă primul fluier, de cînd mă scol şi pînă mă culc cînt – clasic, jazz, folclor, orice - la nai preponderent, dar şi la unul din celelalte 18 instrumente aerofone pe care le-am achiziţonat de la diferiţi meşteri populari. Deci orele de şcoală sunt doar o parte din studiul meu care înseamnă şi lucru individual, şi «îndrumat» de maestrul Gheorghe Zamfir şi repetiţii/ înregistrări/ concerte în diferite formule artistice: Raluca /Angel (folk-pop), Harry Tavitian & Orient Express (etno-jazz), Gojira & Kosak (electro). Acum pregătesc alături de trupa K1 şi Felicia Filip un spectacol etno-simfonic pentru un turneu de 15 zile în Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia , Spania. Ca să răspund la întrebare, cel mai mult îmi place aici că «e nevoie de ce ştiu şi vreau eu să fac».
4.Ai colegi care s-au întors? Colegi care au rămas?
Da, am avut la început o colegă care n-a rezistat şi s-a întors la Chişinau (nu ştiu dacă din cauza şcolii sau …). În general, cei care decid să vină aici fac toate eforturile să reziste.
5.Dacă te-ai întoarce la momentul plecării, ai mai pleca?
Dacă aş fi la fel de mică, dar aş putea cîntări greutăţile, nu. De altfel, acum ştiu că şi în Moldova s-au schimbat în bine multe lucruri din punct de vedere al receptării artistice. Dar cum sunt mare şi am pretenţii/ aşteptări şi mai mari…
Gheorghe ŞOVA
duminică, 14 iunie 2009
Vizită... la Călăraşi
Mereu ne-am dorit să vizităm CCAII Călăraşi, dar şi Liceul Teoretic "M. Sadoveanu". Centrul Comunitar urma să-l vizităm pentru a afla cum se descurcă în condiţiile existente, cum se spune pe la noi, de criză economică, financiară, mondială, etc. Şi aveam să aflăm că de toate le avem cu prisosinţă, doar că la Călaraşi am depistat o frumoasă ... lipsă de criză de resurse umane. Nu ştiu pe cît de potrivite sunt aceste cuvinte, pe cît de logice sunt, dar îmi permit o astfel de exprimare, pentru că omul sfînţeşte şi locul, şi netul. Or, lucrurile puse la punct de domnul Valeriu Gorincioi de la Călăraşi par a fi nu numai un exemplu, ci şi o invidie sănătoasă. Pentru că lucrurile merg bine, iar cînd spunem astfel, ne referim şi la relaţiile stabilite între CCAII Călăraşi şi adminsitraţia locală. Or, susţinerea CCAII Călaraşi de către consiliul local denotă că această instituţie comunitară este utilă şi necesară. Dincolo de încărcătura politică ce se face poate resimţită şi la Călăraşi, cînd este vorba de instruire, informare, cunoaştere, aici cu toţii decid în favoarea acestora. La lecţia demonstrativă de chimie fiecare membru al delegaţiei de la Făleşti a putut să urmărească experienţele la tema "Proteinele", fapt ce i-a făcut şi mai curioşi de posibilităţile soft-urilor educaţionale aplicate în acest liceu.
În rezultat, am intrat şi în clasa XII absolventă, unde, pare, că fiecare al doilea licean este premiant la concursurile naţionale pe obiecte, iar Dragoş Gîlcă a depăşit toate aşteptările şi colegilor, şi profesorilor. În cadrul acestei deplasări ce e parte a proiectului de dezvoltare a capacităţilor CCAII Făleşti, susţinut financiar de către Fundaţia Soros-Moldova, au beneficiat reprezentanţi ai CCAII Făleşti, CCAII Scumpia, CCAII Mărăndeni, Centrul de Tineret Chetriş.
TALENT PLUS
Trecută poate peste atenţia mass-media, Ziua de 1 iunie 2009 a coincis cu lansarea unei publicaţii inedite - TALENT PLUS. Adică, o revistă editată de o echipă tînără despre tineri talentaţi din Republica Moldova.
E o publicaţie care însumează nume de tineri care s-au remarcat deja în domeniul lor. Ei, bine, primul număr a adunat filă cu filă nişte nume cunoscute mai mult sau mai puţin publicului. Deşi, cine nu a auzut de interpreta de folclor Tămărica Costriţchi, Mihaela Dunaf, naistul Iulian Puşcă, Tatiana Panfil?
Sau de ceramistul Adrian Triboi, despre care compozitorul Constantin Rusnac, prezent la manifestare, a ţinut neapărat să spună cuvinte de înaltă apreciere. La Jocurile Delfice Adrian Triboi a fost practic fără concurenţi, asta fiind diferenţa între artistul de 22 ani din Moldova faţă de ceilalţi participanţi. Distinsele doamne - Lucia Mîrza, preşedinte, Asociaţia copii dotaţi din Republica Moldova, şi profesoara universitară Tamara Cristei, au selectat minuţios membrii asociaţiei care să fie incluşi în numărul de inaugurare.
Iar grupul muzical CLASSIC, prin Sandu Reva, Bogdan Pascari, Sergiu Ursu, Octavian Pogor, Vitalie Cobzac şi dirijorul Eugen Bocico, re-confirmă faptul unor talente inedite.
Editată în condiţii poligrafice de lux, revista poartă şi un autograf al compozitorului şi academicianului Eugen Doga, considerat, pe bună dreptate, patronul spiritual al Asociaţiei, dar şi a revistei. La manifestarea prilejuită de lansarea revistei TALENT PLUS, dar şi la mica aniversare de 8 ani ai asociaţiei, au participat compozitorul Constantin Rusnac, interpreta de muzică populară Maria Ţărnă, omul de cultură Dorel Ţărnă. Iar susţinerea logistică, altfel spus, gazdă a manifestării, s-a oferit a fi restaurantul Vila Veche din Chişinău (str. Eminescu, 44/1).
E o publicaţie care însumează nume de tineri care s-au remarcat deja în domeniul lor. Ei, bine, primul număr a adunat filă cu filă nişte nume cunoscute mai mult sau mai puţin publicului. Deşi, cine nu a auzut de interpreta de folclor Tămărica Costriţchi, Mihaela Dunaf, naistul Iulian Puşcă, Tatiana Panfil?
Sau de ceramistul Adrian Triboi, despre care compozitorul Constantin Rusnac, prezent la manifestare, a ţinut neapărat să spună cuvinte de înaltă apreciere. La Jocurile Delfice Adrian Triboi a fost practic fără concurenţi, asta fiind diferenţa între artistul de 22 ani din Moldova faţă de ceilalţi participanţi. Distinsele doamne - Lucia Mîrza, preşedinte, Asociaţia copii dotaţi din Republica Moldova, şi profesoara universitară Tamara Cristei, au selectat minuţios membrii asociaţiei care să fie incluşi în numărul de inaugurare.
Iar grupul muzical CLASSIC, prin Sandu Reva, Bogdan Pascari, Sergiu Ursu, Octavian Pogor, Vitalie Cobzac şi dirijorul Eugen Bocico, re-confirmă faptul unor talente inedite.
Editată în condiţii poligrafice de lux, revista poartă şi un autograf al compozitorului şi academicianului Eugen Doga, considerat, pe bună dreptate, patronul spiritual al Asociaţiei, dar şi a revistei. La manifestarea prilejuită de lansarea revistei TALENT PLUS, dar şi la mica aniversare de 8 ani ai asociaţiei, au participat compozitorul Constantin Rusnac, interpreta de muzică populară Maria Ţărnă, omul de cultură Dorel Ţărnă. Iar susţinerea logistică, altfel spus, gazdă a manifestării, s-a oferit a fi restaurantul Vila Veche din Chişinău (str. Eminescu, 44/1).
sâmbătă, 6 iunie 2009
Un strop, o lacrima, un dor...
A murit Andrei Vartic. Dincolo de datele biografice, dincolo de realizările sale cunoscute, Andrei Vartic a fost o părticică pentru Asociaţia "Alianţa între generaţii". Ultimele luni din viaţa lui le-am trăit în suferinţa ce îl însoţea. Era angajatul nostru, consultantul nostru.
Era acel strop de încredere ce ne însoţea în paşii ce i-am urmat sau mai sunt pe cale de a fi realizate. Marii paşi făcuţi sau pe cale de a fi făcuţi erau cîntăriţi de aprecierea lui Andrei Vartic. Trebuia să spună "Binee", ca să subînţelegem că direcţia generală, intenţiile asociaţiei sunt de mare importanţă.
Era acea lacrimă care spăla ruşinea cu care se acoperea acest popor ticăloşit, înrobit, dar care a preferat să aleagă prin propria voinţă mizeria.
Va ramîne ca un dor, un cîntec. Pentru că a iubit libertatea în toate împrejurările.
Cu o verticalitate intelectuală de invidiat, a fost un bărbat emoţional şi sentimmental. De asta a putut să se manifeste plenar în domeniile relevante. În ultimile luni de viaţă era un avid de muncă, de scris. Simţea că nu are timp să le aştearnă pe toate, simţea că vor rămîne lucruri nescrise şi nespuse. Ştim că ultimele eseuri au fost scrise în sala de reanimare, într-o suferinţă chinuitoare. Dar mai rămîn nepublicate schiţe, teze, notiţe, care vor deveni ulterior baza unor analize fundamentale ale vieţii şi activităţii sale.
Vom simti lipsa acestui strop, acestei lacrimi, acestui dor.
Adio, Andrei!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
