MĂGURA – FENOMEN GEOMORFOLOGIC ŞI PEISAGISTIC

Acad. A. Ursu, dr. P. Vladimir, dr. I. Marcov
Institutul de Ecologie şi Geografie al A.Ş.M


Movila (tumul) a cărei înălţime constituie 14 m., construită pe platoul predominant, (Кравчиук, Верина, Сухов, 1976). De pe vârful tumulului se deschide o panoramă cu raza de până la 40 km. Privitor la altitudinea absolută a Măgurii există diferite date de la 387 (Harta fizico-geografică, 1994) până la 388,9 m. (Кравчук, Верина, Сухов, 1976). Când şi cine a construit tumulul – nu se ştie. În anii 60–80 pe vârf a fost construită o piramidă geodezică, actualmente demontată şi înlocuită cu o cruce de piatră. Această cruce a fost instalată de locuitorii din localităţile adiacente în perioada postbelică. În perioada sovietică a fost scoasă şi îngropată în corpul tumulului, fiind restabilită după declararea independenţei, sub formă de cruce de inox.
Rezultate şi comentarii
Pe culmea dealului Măgura, un mic platou trece brusc în versanţi abrupţi spre nord, nord-vest şi sud-vest. Versanţii sunt deformaţi de alunecări, actualmente preponderent ocupate de plantaţii silvice. În direcţia sud-est dealul Măgura continuă cu o ramificaţie îngustă, care deasupra comunei Pietrosu se lărgeşte spre nord, formând un mic platou cu altitudinea de 378 m. Acest platou şi părţile superioare ale versanţilor sunt ocupate de o pădure naturală din gorun cu diferite amestecuri. Platoul continuă cu o culme îngustă spre sud-est, altitudinea scăzând până la 300 m. (deasupra com. Măgura), apoi la 272 m. (spre com. Măgurele). Spre sud diferite dealuri izolate atingând altitudinile 305 (la sud de Măgurele), 361, 375, 352 (la vest de Mirceşti). Aceste dealuri sânt o parte componentă a Codrilor, spre deosebire de terenurile amplasate spre vest de com. Măgurele, unde altitudinile scad până la 259, 242, 270, apoi la 187, 160 (la vest de c. Ţighira – Teşcureni). Aceste terenuri sânt partea sud-vestică a Stepei Bălţilor.
La nord-vest versantul dealului Măgura coboară brusc, apoi continuă cu o creastă foarte îngustă cu alunecări în ambele părţi. Acest teren este unic în felul lui, deoarece este greu de explicat faptul că alunecările de pe versanţii opuşi practic se întâlnesc pe culme. Este dificil de explicat mecanismul alunecărilor în asemenea condiţii. Pe versantul nordic plantaţia forestieră ajunge până aproape de baza tumulului; pinii se dezvoltă satisfăcător, însă creşterea anuală este redusă.
Tumulul, având înălţimea de aproximativ 14 m., are versanţi abrupţi. Precipitaţiile abundente nu pătrund în sol totalmente, pe versanţi se produc scurgeri de suprafaţă. La baza versanţilor, în jurul tumulului, se observă depuneri deluviale cu componenţa granulometrică uşoară (luto-nisipoasă) care favorizează permeabilitatea, iar covorul vegetal reţine şi purifică scurgerile de suprafaţă.
Nu se cunoaşte timpul, scopul şi tehnologia construirii tumulului. Putem însă afirma că pentru construcţie a fost folosit solul din apropiere, de pe culmea iniţială a dealului. După cum am menţionat, la est de tumul, pe aceeaşi culme, la o altitudine puţin mai joasă decât Măgura, se află o pădure naturală de gorunet pe un sol brun luvic, caracteristic pentru asemenea condiţii altitudinale şi bioclimatice.
Construcţia morfologică este caracteristică solurilor brune luvice.
Componenţa substanţială a solului la fel este caracteristică solului brun luvic luto-nisipos.
Asemenea sol ar fi fost normal şi pe dealul Măgura. Însă acolo, după cum menţionează unii autori (Кравчиук, Верина, Сухов, 1976), vegetaţia este ierboasă, de stepă cu negară. Sub asemenea înveliş vegetal s-a format un sol cernoziomic. Profilul acestui sol amplasat la 100 m. spre sud-vest de la baza tumulului are următoarea structură morfologică:
Structura morfologică a cernoziomului carbonatic
A1 0–40 cm – Cenuşiu-închis, slab structurat, uscat, slab tasat, cu rădăcini.
B1 40–65 cm – Cenuşiu-gălbui, uscat, slab tasat, structurat, luto-nisipos.
B2 65–80 cm – Neomogen, gălbui-cenuşiu, slab humificat, crotovine cu rocă, luto-nisipos.
BC 80–125 cm – Neomogen, prelucrat de crotovine galben-albicios.
C 125–140 cm – Nisip fin, albicios, carbonatic, cu mici fragmente de gresie.
Profilul este caracteristic cernoziomului carbonatic, slab humifer, luto-nisipos. Este moderat profund şi foarte slab humificat.
Construcţia morfologică a solului pe versantul tumulului se deosebeşte prin grosime redusă. Solul pe versant este slab evoluat şi posibil supus eroziunii. Semnificativ este faptul că roca maternă reprezintă un amestec de rocă cu material solificat, ceea ce confirmă provenienţa tehnogenetică a tumulului.
Concluzii
Dealul Măgura reprezintă un fenomen natural-tehnogenic specific.
Pe culmea iniţială a dealului a fost construit un tumul enorm pe contul învelişului de sol preponderent din părţile sud-vestice şi sud-estice ale platoului.
Învelişul de sol iniţial a fost deteriorat totalmente, fiind transferat în corpul tumulului. Deoarece versanţii care înconjoară dealul sunt abrupţi şi deformaţi de alunecări, este greu de stabilit biogeocenoza iniţială de pe culmea dealului.
Învelişul de sol actual din jurul tumulului şi pe versanţii lui este prezentat de un cernoziom carbonatic, care nu este caracteristic pentru teritorii cu asemenea altitudini şi condiţii climatice (Harta climatică, 2002). Posibil că acest sol s-a format după îndepărtarea solului iniţial pe roca nisipoasă carbonatică dezgolită.
Formarea unui asemenea sol, grosimea căruia depăşeşte 80 cm, este posibilă doar în decurs de sute şi chiar mii de ani. Având în vedere posibila destinaţie a tumulului (în calitate de translator al semnalelor de alarmă), se poate presupune că el a fost construit în timpul năvălirilor hoardelor de nomazi. Asemenea destinaţie dovedesc dimensiunile tumulului, care dau posibilitatea de a fi văzut din depărtare. În acest caz tumulul poate avea vârsta de aproximativ 1800–2000 de ani. În această perioadă de timp formarea unui cernoziom carbonatic pe roca nisipoasă este posibilă şi poate fi comparat cu Valul lui Traian.
Fenomenul Măgura prezintă interes ştiinţific multilateral, este un obiect cu caracter unic. Considerăm oportună includerea lui în sistemul de arii protejate, folosirea în calitate de obiect turistic.

1. Harta fizico-geografică. Republica Moldova. Bucureşti, 1994.
2. Harta climatică. Republica Moldova, scara 1:500000, Chişinău, 2002.
3. Natura rezervaţiei „Plaiul Fagului”. Chişinău-Rădenii Vechi, 2005.
4. Ursu A., Overcenco A., Marcov I. Particularităţile geografiei solurilor în partea nord-vestică a Codrilor // Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe biologice, chimice şi agricole, nr. 3 (294), 2004.
5. Берг Л. С. Бесcарабия. Страна, люди, хозяйство. СПб, 1918.
6. Кравчиук Ю. П., Верина В. Н., Сухов И. М., Заповедники и памятники природы Молдавии. Кишинев, 1976.