miercuri, 11 februarie 2009

Un deceniu de activitate

Asociaţia Obştească "ALIANŢA ÎNTRE GENERAŢII" din oraşul Făleşti - la un deceniu de activitate îşi adună prietenii la o analiză a succeselor şi insucceselor, trasînd noi perspective, proiecte, activităţi în beneficiul copiilor şi tinerilor din satele Mărăndeni, Chetriş, Bocşa, Izvoare şi oraşul Făleşti.
Spiritul inovativ şi întreprinzator pe care «ALIANŢA ÎNTRE GENERAŢII» îl încurajează prin copiii şi tinerii care participă la programele derulate este remarcabil, dat fiind faptul că activităţile sunt bine pregătite, riguros şi ingenios selectate, motivate, deschise spre interculturalitate, dornice să experimenteze o altă cultură organizaţională şi deschise să privească lumea din alte perspective.
Mai puţin întîmplător, AO "Alianţa între generaţii" îşi adună prietenii la o aniversare, asigurîndu-şi o vitalitate de invidiat, dar şi o componenţă calitativă a membrilor săi. Printre membrii săi fondatori, numele domnului profesor Ion Scutelnic este de notorietate, iar această calitate este alimentată de aderarea a doi oameni de afaceri - Dumitru Trocin şi Mihai Sîncu, a profesoarelor Oxana Tiron şi Silvia Ignat, inginerului Ion Moşanu, Olga Şova, farmacistă, a primarului de Izvoare - Eugenia Moisei.
Capacitatea de dezvoltare a organizaţiei se manifestă în crearea de filiale în localităţile rurale - AO "Smaranda" din Mărăndeni (preşedinte Silvia Ignat), AO "Zodiac" din Bocşa (preşedinte Ana Mihalachi), AO "Solaris" din satul Chetriş (preşedinte Mariana Cumpanici).
A adunat 10 ani de activitate, proiecte inedite, stagiuni, instruiri, participări, parteneriate. Momente de rezonanţă au devenit Festivalul Şanselor Tale desfăşurat în satul de frontieră Chetriş (Făleşti), Concursul de pictură "Petrică Gruşca" cu participare internaţională, crearea galeriei virtuale de pictură pe http://www.artsfalesti.ucoz.com/,
Remarcabile colaborări şi parteneriate cu Asociaţia Obştească "Pro Cooperare Regională" (m. Bălţi), Asociaţia Voluntarii Normalişti din Iaşi (preşedinte D-l Sebastian Alexandru), Fundaţia de Securitate Comunitară Iaşi (director executiv Laura Albu), Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău (preşedinte Gabriela Achihai), participări în cadrul Alianţei ONG-urilor active în domeniul protecţiei copilului şi familiei din Republica Moldova, Alianţei Centrelor Comunitare de Acces la Instruire şi Informaţie din Moldova.
Indiscutabil, multe dintre activităţile noastre se datorează susţinerii financiare venite din partea Fundaţiei Soros-Moldova, Fundaţiei Elveţiene HEKS-Moldova, Agenţiei Canadiene pentru Dezvoltare Internaţională, REC-Moldova, Programul PASET susţinut financiar de Oficiul Băncii Mondiale din Moldova şi UNICEF-Moldova, Programul DFID al Regatului Unit al Irlandei de Nord şi Marii Britanii.
Cunoscute fiind programele pe care organizaţia le desfăşoară şi prin intermediul căruia un număr impunător de persoane au beneficiat de serviciile organizaţiei, apreciem întotdeauna experienţa de muncă şi experienţa culturală pe care o promovează organizaţia ca fiind deosebită şi de calitate.

Gheorghe Şova,
preşedinte

Un comentariu:

Anonim spunea...

Felicitari cu ocazia aniversarii!Bafta in continuare.