“Aplicatii TIC în procesul de predare a limbii române în context transdisciplinar”,
28-29 decembrie 2009
seminarul cu tema “Aplicatii TIC în procesul de predare a limbii române în context transdisciplinar”, activitate înscrisă în cadrul proiectului „În Europa prin Internet” finanţat de Fundaţia Soros-Moldova, a întrunit toţi profesorii de română din gimnaziile, şcolile medii, liceele raionului Făleşti în ajunul sărbătorilor de iarnă.
Seminarul a constituit un cadru optim pentru întâlnirea profesorilor de limba română din raionul Făleşti cu profesori FORMATORI SIVECO România, membri ai Asociaţiei „Voluntarii Normalişti” Iasi, cu reprezentanţi ai catedrei de limba română din liceele şi gimnaziile raionului Făleşti, interesaţi de aplicarea noilor tehnologii informaţionale si de comunicare Web în procesul de predare a limbii române.
Lucrările seminarului s-au concentrat pe:
1. modalităţile de aplicare practică a transdisciplinarităţii (limba româna - TIC, limba engleza - TIC) utilizînd instrumentele web BLOG şi WIKI,
2. metoda de predare PROIECT,
3. prezentări practice ale elevilor şcolii vizitatoare,
4. schimbări de curricula pe care le aduce instruirea asistată de calculator,
Seminarul a putut oferi cadrul unui substantial schimb de experienţă între FORMATORI acreditaţi CNFP (d-na Elena Manuca şi d-l Sebastian Alexandru) şi profesorii de limba română din spaţiul rural din raionul Făleşti.
luni, 28 decembrie 2009
luni, 2 noiembrie 2009
TALENTUL DE A FI MAMĂ
Profit de puţinul timp liber să scriu. Cred că fiecare dintre voi ştiţi că în primele săptămîni de după naştere nu ai nici o dispoziţie de nimic. Întrebaţi orice mamă şi toate vor spune la fel: cea mai critică perioadă este …prima zi, prima săptămînă, prima lună. Nu timp liber, nu dispoziţie să stai cu cineva, nu chef de vorbă, vrei să stai doar tu şi bebe.
Eu am venit de la spital precum un extraterestru… Mă manifestam şi vorbeam mecanic… Mi se blocase raţionamentul complet. Nu dormisem 4 nopţi decît cîte 2 ore şi eram umflată de plîns şi de nervi că nu am experienţă şi că nici prea multe acolo nu ţi se spune. Unele asistente sînt drăguţe, altele cinice, şi ţi se spune într-una: citeşte cartea “Mama şi copilul“ .
Cu ce să încep oare? Cu tristeţea cînd am văzut bebeluşul prima data? Da… Nu e glumă … E ceea ce am simţit. Dezamăgire şi teamă să mă duc cu el acasă. Cînd mi l-au arătat prima dată… arăta ca o broască… cu fălcile umflate precum broscoii, iritat, cu pielea oribilă, uscată parcă, picioarele strîmbe, părul cleios şi sculat, precum Stan din Stan şi Bran … Şi schilod. Deşi avea 3700 gr, totuşi mă aşteptam să văd la picioruşe şi la mîini grăsime, cum au majoritatea copiilor, mai ales că la ecografii se vedea destul de gras, dar, probabil, fiindcă statea ghemuit.
Doamne, am plîns nu pentru că aveam cine ştie ce emoţii bune, am plîns fiindcă nu ştiam cum mă duc eu acasă cu un copil aşa urîţel. Îmi tot aminteam cum pe toată perioada sarcinii, cînd mă rugam la Dumnezeu, îi spuneam să-mi dea un copil sănatos şi cuminte. Nu am pomenit niciodată de frumuseţe tocmai fiindcă credeam că şi dacă va fi urîţel, eu îl voi iubi, însă acum nu vroiam să-mi zică nimeni că e caraghios. Nici cînd l-am văzut a doua oară tot nu am simţit că poate fi frumos copilul, abia a treia oară, cînd mi l-a adus la salon, l-am studiat mai bine… Eram precum maimuţele alea din Animal Planet: il păducheam şi îl întoarceam pe toate părţile să văd vreo asemănare cu mine. Aiurea… mi se părea un strain . M-am speriat şi mai rău…credeam că îmi lipseşte cu desăvîrşire instinctul matern.
Era aşa cuminte, parcă mut şi nimic nu-i trebuia. Abia cînd mi-a zis a 4 zi că a făcut icter şi că trebuie să stea la lampa aia să capete culoarea potrivită…abia atunci m-am speriat şi am reacţionat totuşi ca o mamă.
Plîngea el acolo, plîngeam şi eu…Le disperasem pe asistentele alea care îmi ziceau că mă trimit acasă şi să vin să îl iau cînd se face bine. Cică îi transmiteam şi lui starea de stres. Apoi cînd am zis hop… că plecăm acasă după 6 zile, a scăzut 400 gr în greutate, încît nu vroiau să-mi dea drumul cu el pînă ce graficul de creştere nu arată ascendent.
Am mai stat 2 zile acolo, timp în care sărmanul tot slăbea, fiindcă pînă m-am trezit eu, că nu se sătura de la sîn, a trecut ceva timp. Abia acasă, în habitatul nostru, cînd am început să ne cunoaştem mai bine, să ne mirosim, am început să-l văd mai drăguţ. Evident, după multe îngrijiri cu tot felul de creme scumpe, pînă i-am reparat pielea extrem de sensibilă.
Acum pot să zic că broasca s-a transformat în prinţ. Pe zi ce trece e tot mai frumos, sau poate mi se pare mie că am ajuns să fac tot felul de exerciţii mentale să nu o iau razna şi îmi tot repet că e un copil reuşit. Apoi am dat în altă psihoză… că nu aveam hăinuţe pentru el…toate erau mari. Toţi aduceau haine mari, George a colindat toate magazinele de bebe şi cerea cele mai mici hainute… Cînd venea cu ele acasă, tot dezbrăcat era copilul.
Apoi altă problemă, că nu făcea de 5 zile caca… Era constipat sau nici nu-şi reglase tranzitul intestinal sărmanul, că eu cînd il vedeam cum se face covrig, mă luau frisoanele. Nu am reuşit nici cu termometrul să-l irit, supozitoarele alea mi se păreau mari pentru funduleţul lui, eram năucă că nu reuşeam să-il eliberez . Am chemat ajutoare - mama, soacra, şi, din păcate, nici una nu s-a încumetat să facă ce trebuie.
Am citit pe net, de acum dădusem în boala internetului, a tot felul de forum-uri cu şi despre copii sugari… O prostie să citeşti toate alea. Mai rău te zăpăceşti.
După alte 2 zile am înţeles că te tîmpeşti de tot dacă citeşti toate alea… Şi că nimic nu se potriveşte copilului tău din ce se scrie pe acolo. Prea tîrziu am înţeles că fiecare copil e unic şi că are reacţii unice. Copiii din ziua de azi sunt mult mai precoce decît scrie în tratatele de pediatrie.
Acum… e un mare căcăcios….ne disperă cu pamperşii. Uneori schimb şi 6 pamperşi în 15 minute. Dar nu ar fi asta durerea cea mai mare, durerea pentru mine este că pute aşa de tare, că la fiecare căcat de a lui mă icnesc de mi se ridică operaţia în coşul pieptului şi sfîrşesc cu vomitatul. Cine a zis că dacă e căcatul de la copilul tău suporţi, cred că nu ştia de nasul meu. Stau cu tot felul de odorizante pe lîngă mine, fiindcă parfum evit să dau în camera unde stă bebe. De fapt, nu mă mir de nimic, am vomitat pînă în ultima clipă de sarcină... Nu cred să mă mai vindec vreodată.
Acum eu şi Mihai suntem prieteni, am reuşit după un ritm haotic de somn, să ma reglez după el, cînd doarme el, fur şi eu o oră-două de somn. Şi mulţumesc tuturor sfinţilor că seamănă cu George, cuminţel, (dar şi la faţă), că, dacă era aşa dinamic ca mine, cred că eram la nebuni de mult.
Am început să ieşim pe afară…şi de aceea nu am răspuns la apelurile voastre, e mare zgomot pe afară şi mereu vedeam după ora 4 apelul pierdut. Îi place mult afară, însă mă descurc greu cu căruţul singură. Încă îl mai studiez precum fac animalele şi nu văd nimic de la mine, aproape c-aş face constestaţie că nu e al meu… Dar l-am văzut cum l-au scos din burta mea, aşa că nu am pe cine să acuz.
Am dansat de bucurie cînd am văzut după 2 saptămîni cum ia în greutate, dar am şi stat pe capul lui să mănînce… precum stau soacrele alea rele. Am învăţat că trebuie să-i dau lapte la cerere şi nu cum ziceau alea în spital la program de 3-4 ori. Dar, e drept că pînă să fii deştept, întîi eşti prost… aşa că nu mai ascult de nimeni şi fac cum cred eu de cuviinţă. Că pînă la urmă, vorba lui George: cresc copii analfabeţii şi idioţii şi nu ne vom pricepe noi? Asta e acum… şcoala asta nu se face nicăieri decît la propriul domiciliu şi cu propriul obiect.
Aşa cum nu există nici copii perfecţi, nu vor exista nici părinţi perfecţi şi de acum merg pe ideea că o să mă străduiesc să fac un om de nădejde din el. Acum am alt job şi alt şef: bebe. Dar e un sef bun, ne lasă să dormim, nu se isterizează la plîns, adică nici colici nu are, scînceşte doar cînd îi este foame şi trebuie schimbat şi nu se supără dacă nu reactionăm prompt la cerinţele lui. Însă are şi defecte: e pretenţios la cosmetice şi mare consumator de finanţe.
Plimbarea zilnică a devenit un prilej de evadare, că la început mă temeam şi de umbra mea, dar mite să-l las pe alte mîini cît fac o baie.
Acum pot să spun cert şi cu mîna pe inimă că sunt un alt om, aş vrea să cred că mult mai bun decît înainte şi că, atunci cînd mi-a zîmbit prima dată, am uitat de toate relele ce le-am văzut şi trăit în spital şi am uitat şi de toate sacrificiile pe care le-am făcut. Deja am început să-l citesc, ştiu cînd plînge de foame şi cînd scînceşte de plictiseală. Săptămîna asta am găsit destulă energie să mă uit din nou în oglindă şi deja am început să fac exerciţii să slăbesc.
O să mai revin cu alte impresii curînd. Mă duc că scînceşte şi stă cu gura căscată, ca şi puii de vrabie să le pice ceva din cer în gură.
Aaaaaaaaa, uitasem ce-i mai important: nu mai vreau fată… Prea mult se chinuie o fată.
Adriana Pădure
Eu am venit de la spital precum un extraterestru… Mă manifestam şi vorbeam mecanic… Mi se blocase raţionamentul complet. Nu dormisem 4 nopţi decît cîte 2 ore şi eram umflată de plîns şi de nervi că nu am experienţă şi că nici prea multe acolo nu ţi se spune. Unele asistente sînt drăguţe, altele cinice, şi ţi se spune într-una: citeşte cartea “Mama şi copilul“ .
Cu ce să încep oare? Cu tristeţea cînd am văzut bebeluşul prima data? Da… Nu e glumă … E ceea ce am simţit. Dezamăgire şi teamă să mă duc cu el acasă. Cînd mi l-au arătat prima dată… arăta ca o broască… cu fălcile umflate precum broscoii, iritat, cu pielea oribilă, uscată parcă, picioarele strîmbe, părul cleios şi sculat, precum Stan din Stan şi Bran … Şi schilod. Deşi avea 3700 gr, totuşi mă aşteptam să văd la picioruşe şi la mîini grăsime, cum au majoritatea copiilor, mai ales că la ecografii se vedea destul de gras, dar, probabil, fiindcă statea ghemuit.
Doamne, am plîns nu pentru că aveam cine ştie ce emoţii bune, am plîns fiindcă nu ştiam cum mă duc eu acasă cu un copil aşa urîţel. Îmi tot aminteam cum pe toată perioada sarcinii, cînd mă rugam la Dumnezeu, îi spuneam să-mi dea un copil sănatos şi cuminte. Nu am pomenit niciodată de frumuseţe tocmai fiindcă credeam că şi dacă va fi urîţel, eu îl voi iubi, însă acum nu vroiam să-mi zică nimeni că e caraghios. Nici cînd l-am văzut a doua oară tot nu am simţit că poate fi frumos copilul, abia a treia oară, cînd mi l-a adus la salon, l-am studiat mai bine… Eram precum maimuţele alea din Animal Planet: il păducheam şi îl întoarceam pe toate părţile să văd vreo asemănare cu mine. Aiurea… mi se părea un strain . M-am speriat şi mai rău…credeam că îmi lipseşte cu desăvîrşire instinctul matern.
Era aşa cuminte, parcă mut şi nimic nu-i trebuia. Abia cînd mi-a zis a 4 zi că a făcut icter şi că trebuie să stea la lampa aia să capete culoarea potrivită…abia atunci m-am speriat şi am reacţionat totuşi ca o mamă.
Plîngea el acolo, plîngeam şi eu…Le disperasem pe asistentele alea care îmi ziceau că mă trimit acasă şi să vin să îl iau cînd se face bine. Cică îi transmiteam şi lui starea de stres. Apoi cînd am zis hop… că plecăm acasă după 6 zile, a scăzut 400 gr în greutate, încît nu vroiau să-mi dea drumul cu el pînă ce graficul de creştere nu arată ascendent.
Am mai stat 2 zile acolo, timp în care sărmanul tot slăbea, fiindcă pînă m-am trezit eu, că nu se sătura de la sîn, a trecut ceva timp. Abia acasă, în habitatul nostru, cînd am început să ne cunoaştem mai bine, să ne mirosim, am început să-l văd mai drăguţ. Evident, după multe îngrijiri cu tot felul de creme scumpe, pînă i-am reparat pielea extrem de sensibilă.
Acum pot să zic că broasca s-a transformat în prinţ. Pe zi ce trece e tot mai frumos, sau poate mi se pare mie că am ajuns să fac tot felul de exerciţii mentale să nu o iau razna şi îmi tot repet că e un copil reuşit. Apoi am dat în altă psihoză… că nu aveam hăinuţe pentru el…toate erau mari. Toţi aduceau haine mari, George a colindat toate magazinele de bebe şi cerea cele mai mici hainute… Cînd venea cu ele acasă, tot dezbrăcat era copilul.
Apoi altă problemă, că nu făcea de 5 zile caca… Era constipat sau nici nu-şi reglase tranzitul intestinal sărmanul, că eu cînd il vedeam cum se face covrig, mă luau frisoanele. Nu am reuşit nici cu termometrul să-l irit, supozitoarele alea mi se păreau mari pentru funduleţul lui, eram năucă că nu reuşeam să-il eliberez . Am chemat ajutoare - mama, soacra, şi, din păcate, nici una nu s-a încumetat să facă ce trebuie.
Am citit pe net, de acum dădusem în boala internetului, a tot felul de forum-uri cu şi despre copii sugari… O prostie să citeşti toate alea. Mai rău te zăpăceşti.
După alte 2 zile am înţeles că te tîmpeşti de tot dacă citeşti toate alea… Şi că nimic nu se potriveşte copilului tău din ce se scrie pe acolo. Prea tîrziu am înţeles că fiecare copil e unic şi că are reacţii unice. Copiii din ziua de azi sunt mult mai precoce decît scrie în tratatele de pediatrie.
Acum… e un mare căcăcios….ne disperă cu pamperşii. Uneori schimb şi 6 pamperşi în 15 minute. Dar nu ar fi asta durerea cea mai mare, durerea pentru mine este că pute aşa de tare, că la fiecare căcat de a lui mă icnesc de mi se ridică operaţia în coşul pieptului şi sfîrşesc cu vomitatul. Cine a zis că dacă e căcatul de la copilul tău suporţi, cred că nu ştia de nasul meu. Stau cu tot felul de odorizante pe lîngă mine, fiindcă parfum evit să dau în camera unde stă bebe. De fapt, nu mă mir de nimic, am vomitat pînă în ultima clipă de sarcină... Nu cred să mă mai vindec vreodată.
Acum eu şi Mihai suntem prieteni, am reuşit după un ritm haotic de somn, să ma reglez după el, cînd doarme el, fur şi eu o oră-două de somn. Şi mulţumesc tuturor sfinţilor că seamănă cu George, cuminţel, (dar şi la faţă), că, dacă era aşa dinamic ca mine, cred că eram la nebuni de mult.
Am început să ieşim pe afară…şi de aceea nu am răspuns la apelurile voastre, e mare zgomot pe afară şi mereu vedeam după ora 4 apelul pierdut. Îi place mult afară, însă mă descurc greu cu căruţul singură. Încă îl mai studiez precum fac animalele şi nu văd nimic de la mine, aproape c-aş face constestaţie că nu e al meu… Dar l-am văzut cum l-au scos din burta mea, aşa că nu am pe cine să acuz.
Am dansat de bucurie cînd am văzut după 2 saptămîni cum ia în greutate, dar am şi stat pe capul lui să mănînce… precum stau soacrele alea rele. Am învăţat că trebuie să-i dau lapte la cerere şi nu cum ziceau alea în spital la program de 3-4 ori. Dar, e drept că pînă să fii deştept, întîi eşti prost… aşa că nu mai ascult de nimeni şi fac cum cred eu de cuviinţă. Că pînă la urmă, vorba lui George: cresc copii analfabeţii şi idioţii şi nu ne vom pricepe noi? Asta e acum… şcoala asta nu se face nicăieri decît la propriul domiciliu şi cu propriul obiect.
Aşa cum nu există nici copii perfecţi, nu vor exista nici părinţi perfecţi şi de acum merg pe ideea că o să mă străduiesc să fac un om de nădejde din el. Acum am alt job şi alt şef: bebe. Dar e un sef bun, ne lasă să dormim, nu se isterizează la plîns, adică nici colici nu are, scînceşte doar cînd îi este foame şi trebuie schimbat şi nu se supără dacă nu reactionăm prompt la cerinţele lui. Însă are şi defecte: e pretenţios la cosmetice şi mare consumator de finanţe.
Plimbarea zilnică a devenit un prilej de evadare, că la început mă temeam şi de umbra mea, dar mite să-l las pe alte mîini cît fac o baie.
Acum pot să spun cert şi cu mîna pe inimă că sunt un alt om, aş vrea să cred că mult mai bun decît înainte şi că, atunci cînd mi-a zîmbit prima dată, am uitat de toate relele ce le-am văzut şi trăit în spital şi am uitat şi de toate sacrificiile pe care le-am făcut. Deja am început să-l citesc, ştiu cînd plînge de foame şi cînd scînceşte de plictiseală. Săptămîna asta am găsit destulă energie să mă uit din nou în oglindă şi deja am început să fac exerciţii să slăbesc.
O să mai revin cu alte impresii curînd. Mă duc că scînceşte şi stă cu gura căscată, ca şi puii de vrabie să le pice ceva din cer în gură.
Aaaaaaaaa, uitasem ce-i mai important: nu mai vreau fată… Prea mult se chinuie o fată.
Adriana Pădure
duminică, 25 octombrie 2009
Cornelia Tihon - Talent PLUS
Această rubrică este lansată despre tinerii basarabeni plecaţi peste hotare la muncă sau studii, pentru care Europa sau viaţa peste Ocean este o şansă demnă de a fi apreciată şi urmată. Această secţiune are rolul de a încuraja şi de a oferi exemple de tărie morală a tinerilor care urmăreşte să scoată în evidenţă schimbările pozitive care se petrec în lupta contra corupţiei şi a incompetenţei, sugerând în acest fel că este posibil ca “o singură persoană să schimbe ceva.” Au plecat nu pentru că au fugit de greu, ci pentru că au avut şansa vieţii lor, la unii fiind destul de spinoasă, cu ramificaţii, rupturi, dar care, în toate cazurile, au un sfîrşit onorant : un loc de muncă în oficii de prestigiu europene sau de pe continentul american.
Pentru ei totul este posibilitate, tot ce şi-au propus se transformă în echivalentul acţiune.
În bună parte altruişti pînă în măduva oaselor cum se spune pe la noi, se conduc în acţiunile lor de valori şi principii. Nu putem să nu explicăm în cîteva rînduri aceste rînduri şi motivul pentru care i-am selectat pentru rubrica noastră.
Selectarea a fost executată fără careva discernămînt. Adică, să fie “de-al nostru”, cu vîrstă de pînă la 30 ani, angajat peste hotare în oficii sau studii universitare de excelenţă şi care nu munceşte “la negru”. Nişte critici, cărora le-am expus intenţia de a prezenta aceşti tineri, mi-au “sugerat” că va fi un eşec pornirea mea, pentru că “ai noştri” sunt mai buni decît europenii, aşa că nu mai avem ce discuta, nu mai este loc de promovare de vreme ce şi-au găsit un loc bun oriunde numai nu la noi acasă. O fi şi ăsta un adevăr, dar să nu uităm că de cele mai multe ori tinerii noştri, veniţi de la studii de peste hotare se ciocnesc la angajare de refuzul că «deşi au studii europene, nu cunosc realitatea de la noi, legislaţia noastră diferă de cea internaţională », etc. Nu se recunoaşte corupţia, salariile simbolice şi mizere oferite în dependenţă de calitatea profesională, ci «de situaţia de la noi».
Se numeşte Cornelia Tihon, cîntă la 18 instrumente populare aerofone, dintre care nici naiul, nici fluierul, nici tilinca, ocarina sau cavalul nu mai au secrete pentru ea. Cantă la fel de bine la oricare dintre ele, plus la iorgafon, tiuga cu două picioare, fluierele gemene, la tutora, "un fluier mai mic care are la un capat un maţ de porc" sau drîmba - "un fluier fără dop".
Printre achiziţiile ei se numără peste 60 diplome la diferite concursuri din Ţară. Sub contract de management cu Fundaţia PHOENIX realizează:
- lansarea primului album personal ( cu prelucrări de teme folclorice, interpretate la instrumente tradiţionale, în orchestraţii actuale: house. club’in); un turneu european in cadrul caravanei “Miss Diaspora”- Italia, Germania, Austria, Belgia (cu finală în Festivalul “Callatis 2005”, Mangalia); participarea cu succes (Locul 2 ) la Festivalul MAMAIA /FOLCLOR – august 2005; recital în seara finală (folclor) a Festivalului CERBUL DE AUR 2005; recital în seara folclorică pe scena Festivalului ‘’G. ENESCU’’- septembrie 2005; Participarea la Festivalul WORLD MUSIC din Stara Zagora/Bularia (3-7 octombrie 2005) cu un experiment foarte apreciat (live performance with Gojira &Kosak – electro DJ); Multiple recitaluri folk alături de Raluca (ex- Angel) şi Elena (ex-Hora) sau folclorice – împreuna cu orchestra Botgros (Chisinau), “Ciuleandra” (Pitesti); În perioada 16-19 martie 2006 a performat zilnic timp de o jumătate de ora în incinta Muzeului de artă Africană din Capetowne/ Africa de Sud – reprezentînd România la cel mai mare festival de folclor mondial.
1.De ce ai vrut sã studiezi „afară”?
În acel moment în Moldova (unde , de altfel se studia – ca întotdeauna – foarte serios ) nu se întrevedeau posibilităţi de afirmare artistică; nici măcar de exercitare a meseriei de interpret, nu doar promovarea era deficitară. Stiam sigur ca asta vreau să fac şi, evident, voiam să fiu şi auzită/văzută.
2. Ce diferenţe te-au frapat?
Dincolo de « agitaţie, aglomeraţie - în general în societatea bucureşteană », în şcoala din România trebuie să remarc o oarecare superficialitate a tratării studiului. Eu mi-am dorit foarte mult să studiez cu profesorul Ion Negură şi de aceea am făcut de 2 ori clasa a VI -a (mai întîi la LIceul « Dinu Lipatti » şi apoi la « George Enescu »). Aveam doar 10 ani cînd am venit în Bucureşti; nu aveam bursă, locuinţă şi mi-a fost destul de greu, dar am considerat că merită efortul.
3.Ce ţi-a plăcut mai mult acolo unde ai studiat?
Eu prelungesc studiul cît se poate. De la 5 ani (cînd tatăl meu – profesor de istorie) mi-a pus în mînă primul fluier, de cînd mă scol şi pînă mă culc cînt – clasic, jazz, folclor, orice - la nai preponderent, dar şi la unul din celelalte 18 instrumente aerofone pe care le-am achiziţonat de la diferiţi meşteri populari. Deci orele de şcoală sunt doar o parte din studiul meu care înseamnă şi lucru individual, şi «îndrumat» de maestrul Gheorghe Zamfir şi repetiţii/ înregistrări/ concerte în diferite formule artistice: Raluca /Angel (folk-pop), Harry Tavitian & Orient Express (etno-jazz), Gojira & Kosak (electro). Acum pregătesc alături de trupa K1 şi Felicia Filip un spectacol etno-simfonic pentru un turneu de 15 zile în Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia , Spania. Ca să răspund la întrebare, cel mai mult îmi place aici că «e nevoie de ce ştiu şi vreau eu să fac».
4.Ai colegi care s-au întors? Colegi care au rămas?
Da, am avut la început o colegă care n-a rezistat şi s-a întors la Chişinau (nu ştiu dacă din cauza şcolii sau …). În general, cei care decid să vină aici fac toate eforturile să reziste.
5.Dacă te-ai întoarce la momentul plecării, ai mai pleca?
Dacă aş fi la fel de mică, dar aş putea cîntări greutăţile, nu. De altfel, acum ştiu că şi în Moldova s-au schimbat în bine multe lucruri din punct de vedere al receptării artistice. Dar cum sunt mare şi am pretenţii/ aşteptări şi mai mari…
Gheorghe ŞOVA
duminică, 14 iunie 2009
Vizită... la Călăraşi
Mereu ne-am dorit să vizităm CCAII Călăraşi, dar şi Liceul Teoretic "M. Sadoveanu". Centrul Comunitar urma să-l vizităm pentru a afla cum se descurcă în condiţiile existente, cum se spune pe la noi, de criză economică, financiară, mondială, etc. Şi aveam să aflăm că de toate le avem cu prisosinţă, doar că la Călaraşi am depistat o frumoasă ... lipsă de criză de resurse umane. Nu ştiu pe cît de potrivite sunt aceste cuvinte, pe cît de logice sunt, dar îmi permit o astfel de exprimare, pentru că omul sfînţeşte şi locul, şi netul. Or, lucrurile puse la punct de domnul Valeriu Gorincioi de la Călăraşi par a fi nu numai un exemplu, ci şi o invidie sănătoasă. Pentru că lucrurile merg bine, iar cînd spunem astfel, ne referim şi la relaţiile stabilite între CCAII Călăraşi şi adminsitraţia locală. Or, susţinerea CCAII Călaraşi de către consiliul local denotă că această instituţie comunitară este utilă şi necesară. Dincolo de încărcătura politică ce se face poate resimţită şi la Călăraşi, cînd este vorba de instruire, informare, cunoaştere, aici cu toţii decid în favoarea acestora. La lecţia demonstrativă de chimie fiecare membru al delegaţiei de la Făleşti a putut să urmărească experienţele la tema "Proteinele", fapt ce i-a făcut şi mai curioşi de posibilităţile soft-urilor educaţionale aplicate în acest liceu.
În rezultat, am intrat şi în clasa XII absolventă, unde, pare, că fiecare al doilea licean este premiant la concursurile naţionale pe obiecte, iar Dragoş Gîlcă a depăşit toate aşteptările şi colegilor, şi profesorilor. În cadrul acestei deplasări ce e parte a proiectului de dezvoltare a capacităţilor CCAII Făleşti, susţinut financiar de către Fundaţia Soros-Moldova, au beneficiat reprezentanţi ai CCAII Făleşti, CCAII Scumpia, CCAII Mărăndeni, Centrul de Tineret Chetriş.
TALENT PLUS
Trecută poate peste atenţia mass-media, Ziua de 1 iunie 2009 a coincis cu lansarea unei publicaţii inedite - TALENT PLUS. Adică, o revistă editată de o echipă tînără despre tineri talentaţi din Republica Moldova.
E o publicaţie care însumează nume de tineri care s-au remarcat deja în domeniul lor. Ei, bine, primul număr a adunat filă cu filă nişte nume cunoscute mai mult sau mai puţin publicului. Deşi, cine nu a auzut de interpreta de folclor Tămărica Costriţchi, Mihaela Dunaf, naistul Iulian Puşcă, Tatiana Panfil?
Sau de ceramistul Adrian Triboi, despre care compozitorul Constantin Rusnac, prezent la manifestare, a ţinut neapărat să spună cuvinte de înaltă apreciere. La Jocurile Delfice Adrian Triboi a fost practic fără concurenţi, asta fiind diferenţa între artistul de 22 ani din Moldova faţă de ceilalţi participanţi. Distinsele doamne - Lucia Mîrza, preşedinte, Asociaţia copii dotaţi din Republica Moldova, şi profesoara universitară Tamara Cristei, au selectat minuţios membrii asociaţiei care să fie incluşi în numărul de inaugurare.
Iar grupul muzical CLASSIC, prin Sandu Reva, Bogdan Pascari, Sergiu Ursu, Octavian Pogor, Vitalie Cobzac şi dirijorul Eugen Bocico, re-confirmă faptul unor talente inedite.
Editată în condiţii poligrafice de lux, revista poartă şi un autograf al compozitorului şi academicianului Eugen Doga, considerat, pe bună dreptate, patronul spiritual al Asociaţiei, dar şi a revistei. La manifestarea prilejuită de lansarea revistei TALENT PLUS, dar şi la mica aniversare de 8 ani ai asociaţiei, au participat compozitorul Constantin Rusnac, interpreta de muzică populară Maria Ţărnă, omul de cultură Dorel Ţărnă. Iar susţinerea logistică, altfel spus, gazdă a manifestării, s-a oferit a fi restaurantul Vila Veche din Chişinău (str. Eminescu, 44/1).
E o publicaţie care însumează nume de tineri care s-au remarcat deja în domeniul lor. Ei, bine, primul număr a adunat filă cu filă nişte nume cunoscute mai mult sau mai puţin publicului. Deşi, cine nu a auzut de interpreta de folclor Tămărica Costriţchi, Mihaela Dunaf, naistul Iulian Puşcă, Tatiana Panfil?
Sau de ceramistul Adrian Triboi, despre care compozitorul Constantin Rusnac, prezent la manifestare, a ţinut neapărat să spună cuvinte de înaltă apreciere. La Jocurile Delfice Adrian Triboi a fost practic fără concurenţi, asta fiind diferenţa între artistul de 22 ani din Moldova faţă de ceilalţi participanţi. Distinsele doamne - Lucia Mîrza, preşedinte, Asociaţia copii dotaţi din Republica Moldova, şi profesoara universitară Tamara Cristei, au selectat minuţios membrii asociaţiei care să fie incluşi în numărul de inaugurare.
Iar grupul muzical CLASSIC, prin Sandu Reva, Bogdan Pascari, Sergiu Ursu, Octavian Pogor, Vitalie Cobzac şi dirijorul Eugen Bocico, re-confirmă faptul unor talente inedite.
Editată în condiţii poligrafice de lux, revista poartă şi un autograf al compozitorului şi academicianului Eugen Doga, considerat, pe bună dreptate, patronul spiritual al Asociaţiei, dar şi a revistei. La manifestarea prilejuită de lansarea revistei TALENT PLUS, dar şi la mica aniversare de 8 ani ai asociaţiei, au participat compozitorul Constantin Rusnac, interpreta de muzică populară Maria Ţărnă, omul de cultură Dorel Ţărnă. Iar susţinerea logistică, altfel spus, gazdă a manifestării, s-a oferit a fi restaurantul Vila Veche din Chişinău (str. Eminescu, 44/1).
sâmbătă, 6 iunie 2009
Un strop, o lacrima, un dor...
A murit Andrei Vartic. Dincolo de datele biografice, dincolo de realizările sale cunoscute, Andrei Vartic a fost o părticică pentru Asociaţia "Alianţa între generaţii". Ultimele luni din viaţa lui le-am trăit în suferinţa ce îl însoţea. Era angajatul nostru, consultantul nostru.
Era acel strop de încredere ce ne însoţea în paşii ce i-am urmat sau mai sunt pe cale de a fi realizate. Marii paşi făcuţi sau pe cale de a fi făcuţi erau cîntăriţi de aprecierea lui Andrei Vartic. Trebuia să spună "Binee", ca să subînţelegem că direcţia generală, intenţiile asociaţiei sunt de mare importanţă.
Era acea lacrimă care spăla ruşinea cu care se acoperea acest popor ticăloşit, înrobit, dar care a preferat să aleagă prin propria voinţă mizeria.
Va ramîne ca un dor, un cîntec. Pentru că a iubit libertatea în toate împrejurările.
Cu o verticalitate intelectuală de invidiat, a fost un bărbat emoţional şi sentimmental. De asta a putut să se manifeste plenar în domeniile relevante. În ultimile luni de viaţă era un avid de muncă, de scris. Simţea că nu are timp să le aştearnă pe toate, simţea că vor rămîne lucruri nescrise şi nespuse. Ştim că ultimele eseuri au fost scrise în sala de reanimare, într-o suferinţă chinuitoare. Dar mai rămîn nepublicate schiţe, teze, notiţe, care vor deveni ulterior baza unor analize fundamentale ale vieţii şi activităţii sale.
Vom simti lipsa acestui strop, acestei lacrimi, acestui dor.
Adio, Andrei!
vineri, 1 mai 2009
Uliţa copilăriei mele
M-am lăsat pradă amintirilor şi zîmbesc frumos, ştrengăreşte. Dar acum sunt singur în faţa calculatorului şi îmi aduc aminte că bunicile mele au murit în urma buneilor, deşi casa nu a fost vîndută, ci înstrăinată către rude de gradul unu sau doi, ultima dată cînd am trecut pe acolo nu mai era mirozna acea de copturi şi bunătăţuri, uliţa mi s-a părut pustie, satul şi mai pustiu. A mai rămas doar în visul meu.
Uliţa copilăriei mele sunt, de fapt, două. De fapt trei, numai că una nu era chiar uliţă, ci o cărare pe care mergeam spre şcoală cu bunul mei prieten Liova. De fapt e Leonte. Zilele trecute mergeam pe o şosea asfaltată, cu fiul meu, care, fiind la oraş, nu-mi prea cunoaşte uliţele copilăriei mele. Uliţa mea e un univers întreg, o uliţă de ţară, pe care trec toţi oamenii, dar a doua e mai importantă, pentru că este cărarea pe care o parcurgeam zi de zi cu Liova spre şi dinspre şcoală, iar a treia, universul adică, fiind cam tot satul şi împrejurimile.
Uliţa propriu-zisă este strada copilăriei mele, într-un sat destul de mare, dar confundat cu un alt sat, care are mănăstire şi era în acest fel mai cunoscut. Pe timp de ploaie uliţa (care era "pavată" cu un praf de o palmă) se transforma în zonă inaccesibilă maşinilor. Acel praf mi s-a întipărit în memorie ca ţărîna în care mă jucam cu puţa... ei, nu numai eu, ci şi Nelu, Chiuşa şi iar Liova, dar şi să provocăm o colbăraie cu mai multe crengi cu frunze încît albiturile întinse de către gospodine să devină de o altă culoare.
Ulita copilăriei mele era de fapt foarte importantă, pentru că de o parte şi de alta erau construite în total 12 case, patru de o parte şi 8 de altă parte. Şi cum era la ţară, pe atunci, prispa şi soba şi multe alte elemente de construcţie foloseau ca materie prima paiele amestecate cu bălegar de cal. Procedeul se numea "lipire". Şi eu, ca un copil harnic ce eram, plecam pe uliţă la adunat de materie primă.
Ce îmi plăcea în mod special în grădina părinţilor mei erau doi copaci de cireşi, înalţi cît biserica din care, cînd eram pedepsit pentru isprăvile mele, urmăream meciurile de fotbal de pe stadion, mîncam sau culegeam cireşe ca să-i îmbunez pe ai mei. De atunci am o foarte mare plăcere să culeg cireşe.
Oamenii compensau sărăcia cu o curăţenie şi o frumuseţe simplă. "De ţară". Fiecare gospodar de pe uliţa mea avea vie, care făcea dealul unde se întindea uliţa ca fiind cel mai verde, erau grădini care miroseau mirific şi din care oamenii făceau un vin boeieresc, un vin roşu, care, vorba tatei, «nu pot să merg la medic pentru că vasele sangvine sînt murdare ca paharul din care am băut ». Am uitat să spun că, în ograda noastră intrau zilnic zeci de oameni pentru o «Bună ziua », dar care erau remuneraţi cu cîte un pahărel de ghiurgiuliu. Ei, bine, şi de gîrliciul de la beci sunt legate multe amintiri ale copilăriei mele. Nu ştiţi ce este gîrliciul ? Păi, sunt scările care legau lumina zilei cu răcoarea de lîngă butoaie.
Aveam şi eu rînduiala mea în această zonă de interese. Cînd taică-meu avea de lucru sau nu prea era în duşi buni, mă punea de gardă să urmăresc cine trece pe stradă. Dacă nu-i prea convenea vizitatorul, îşi găsea, chipurile, urgentă de treburi, în care vizitatorul stătea cît stătea, fără să mai fie tratat cu ospitalitatea obişnuită în ograda noastră, dădea deci să să ducă. Şi taică-meu îl oprea şi îi oferea să bea direct din litru (un vas de un litru), care îl punea pe oaspete în dilemă : cum să bea repede un litru cu vin cît ar încăpea în patru pahare de 250 mg ? Dacă stătea la cumpănă, taică-meu, glumeţ din fire, îi spunea că are treburi şi dacă o intrat acesta cu trebi sau fără trebi, sa înghită acel litru de vin că nu are cum să-şi piardă timpul preţios.
Nu ţin minte ca cineva să nu acceptat acel litru în arşiţa de vară, cînd pentru un strop de vin beţivul era gata să facă orice. Aha, am spus-o şi pe asta – orice vizitator, în concepţia mea, era un beţivan, deşi, în realitate, erau oameni gospodari. Dar, dacă erau gospodari, îmi ziceam, de ce nu au vinul lor ?
Casa: ţărănească, trei camere. « Casa mare » e o cameră unde aveam acces numai de marile sărbători. De fapt, accesul era pentru oaspeţi, rude. Noi, copiii, stăteam în camera « din fund », care ne despărţea de camera « din faţă » doar de o simplă uşă. Camera « din fund » servea şi ca dormitor, şi ca bucătărie. În genere, aici încăpeam cu toţii: mama şi tata şi 5 fraţi şi surori. Cuptorul care ne-a fost şi leagăn şi împărăţie, dădea cu fereastra spre drum, spre care priveam zile întregi în zile de iarnă pentru că nu aveam încălţăminte de iarnă sau pentru că eram pedepsit pentru şotiile şi trăsnaiele mele.
Ţin minte de Sf. Vasile am umblat pe toate uliţele, de dimineaţă pînă seara cu semănatul, fapt pentru care tata mi-a luat hainele şi le-a atîrnat într-un sarai. Am stat pe cuptor cinci zile, pentru că nimeni nu îndrăznea să mi le aducă, iar eu nu cutezam să ies dezbracat, numai în chiloţei, pe timp de iarnă. Si atunci priveam pe fereastră cum prietenii mei să dădeau cu sania, « cu lîjile » şi « canhioarcele ».
La care se adaugă lemne de tăiet, găini de alergat, oi de păscut. Mergeam cu oile la păscut de obicei primăvara, pînă le luau ciobenii la stînă. Toată mahalaua era la rîpă, pentru că pe lîngă faptul că păşteam oile, multe jocuri le mai organizau băieţii prin rîpa mare sau hîrtoape. Eu nu prea deosebeam hîrtoapele de cartoafe, aşa că am fost ţinta glumelor cînd oile au pornit spre « cartoafe » şi strigam în gura mare că oile sunt departe, dar băieţii rîdeau şi eu nu înţelegeam de ce o fac. Păi, dacă se duc oile la « cartoafe » şi nu la hîrtoape, nu este de rîs ?
Rîpa mică a fost locul unde am învăţat ţurca, jocul de-a războiul, locul unde m-am julit la genunchi de mii de ori... etcetera, plus locul unde jucam hochei pe ghiaţă cu cele două Anicuţe care se ţineau bine pe patine, în defavoarea mea că nu eram tare la acest capitol.
Gîrla... mamă ce stres am mai făcut mahalalei noastre cînd eu, Nelu şi Chiuşa am plecat la pescuit pentru prima dată, în gîrla mică, în gîrla mare. Nu se prindea deloc peşte şi după vreo dpuă ore unde mă strigă Nelu că o prins un peşte mare-mare. Pîntecul broaştei ce o ţinea în mînă strălucea de parcă ar fi într-adevăr peşte. Dar spre seară peştele a început să nimerească « în fatcă ». Aşa am prins la peşte, încît ajunşi pe uliţă, am găsit toate mamele disperate de căutări. Cred că am împărţit peştele la toate vecinele şi atunci toate cele 12 ograzi au făcut zeamă de peşte şi mămăliguţe.
Şuşaua satului, cea mai importanta arteră, de fapt adevarată uliţă. Mai ales seara între orele 8 şi 12, ne asezam colo-aşa la podeţe, şi tăifăsuiam, ne rîdeam unii la alţii, urmăream flăcăii cum îşi sărutau iubitele. Sau în serile de sîmbătă, cînd se făceau dansuri cu fanfară, băieţii mai mari ne luau şi pe noi pînă la uşă. Nu aveam voie să intrăm, aşa că ne căutam mai departe de urmărit băieţii şi fetele care se dădeau în întuneric pentru îmbrăţişări şi sărutări.
Pădurea din hîrtoape, plantată de noi şi care mai apoi ne-a adus mare necaz să îngrijim şi să prăşim între rînduri pentru ciocleji. Demult nu am mai mers la pădurea plantată de noi, ţin minte, o parcelă de stejari.
Mai da, de Craciun şi Paşte. Există cuvinte care să exprime acea împlinire şi lumină decît aceste sărbători ? Poate că, pentru mine, era şi Hramul satului de Sf. Gheorghe, cînd eram ridicat în sus de unchii mei, fapt pentru care îi aşteptam un an întreg să vină. Mai veneau ei şi în alte dăţi, dar nu era hram şi nu aveau motive « întemeiate » să mă dea « hura ».
Deci, stau acum şi mă copleşesc amintirile. Ceea ce ţine de primul sărut, nu voi spune. Secret. Al doilea sărut ? Secret. Al treilea sărut ? Secret.
De multă vreme, însă, mă apasă un vis. Utopic. Să bată clopotul baştinei şi să ne cheme pe toţi-toţi. Să lăsăm ocupaţiile cotidiene şi să venim în sat. Toţi absolvenţii şcolii noastre, dar toţi ce şi-au luat zborul în lume din satul şi uliţa copilăriei mele.
Explicaţii: "fatca" ar însemna plasa de prins peşte, "hîrtoape" - văgăuni.
Uliţa copilăriei mele sunt, de fapt, două. De fapt trei, numai că una nu era chiar uliţă, ci o cărare pe care mergeam spre şcoală cu bunul mei prieten Liova. De fapt e Leonte. Zilele trecute mergeam pe o şosea asfaltată, cu fiul meu, care, fiind la oraş, nu-mi prea cunoaşte uliţele copilăriei mele. Uliţa mea e un univers întreg, o uliţă de ţară, pe care trec toţi oamenii, dar a doua e mai importantă, pentru că este cărarea pe care o parcurgeam zi de zi cu Liova spre şi dinspre şcoală, iar a treia, universul adică, fiind cam tot satul şi împrejurimile.
Uliţa propriu-zisă este strada copilăriei mele, într-un sat destul de mare, dar confundat cu un alt sat, care are mănăstire şi era în acest fel mai cunoscut. Pe timp de ploaie uliţa (care era "pavată" cu un praf de o palmă) se transforma în zonă inaccesibilă maşinilor. Acel praf mi s-a întipărit în memorie ca ţărîna în care mă jucam cu puţa... ei, nu numai eu, ci şi Nelu, Chiuşa şi iar Liova, dar şi să provocăm o colbăraie cu mai multe crengi cu frunze încît albiturile întinse de către gospodine să devină de o altă culoare.
Ulita copilăriei mele era de fapt foarte importantă, pentru că de o parte şi de alta erau construite în total 12 case, patru de o parte şi 8 de altă parte. Şi cum era la ţară, pe atunci, prispa şi soba şi multe alte elemente de construcţie foloseau ca materie prima paiele amestecate cu bălegar de cal. Procedeul se numea "lipire". Şi eu, ca un copil harnic ce eram, plecam pe uliţă la adunat de materie primă.
Ce îmi plăcea în mod special în grădina părinţilor mei erau doi copaci de cireşi, înalţi cît biserica din care, cînd eram pedepsit pentru isprăvile mele, urmăream meciurile de fotbal de pe stadion, mîncam sau culegeam cireşe ca să-i îmbunez pe ai mei. De atunci am o foarte mare plăcere să culeg cireşe.
Oamenii compensau sărăcia cu o curăţenie şi o frumuseţe simplă. "De ţară". Fiecare gospodar de pe uliţa mea avea vie, care făcea dealul unde se întindea uliţa ca fiind cel mai verde, erau grădini care miroseau mirific şi din care oamenii făceau un vin boeieresc, un vin roşu, care, vorba tatei, «nu pot să merg la medic pentru că vasele sangvine sînt murdare ca paharul din care am băut ». Am uitat să spun că, în ograda noastră intrau zilnic zeci de oameni pentru o «Bună ziua », dar care erau remuneraţi cu cîte un pahărel de ghiurgiuliu. Ei, bine, şi de gîrliciul de la beci sunt legate multe amintiri ale copilăriei mele. Nu ştiţi ce este gîrliciul ? Păi, sunt scările care legau lumina zilei cu răcoarea de lîngă butoaie.
Aveam şi eu rînduiala mea în această zonă de interese. Cînd taică-meu avea de lucru sau nu prea era în duşi buni, mă punea de gardă să urmăresc cine trece pe stradă. Dacă nu-i prea convenea vizitatorul, îşi găsea, chipurile, urgentă de treburi, în care vizitatorul stătea cît stătea, fără să mai fie tratat cu ospitalitatea obişnuită în ograda noastră, dădea deci să să ducă. Şi taică-meu îl oprea şi îi oferea să bea direct din litru (un vas de un litru), care îl punea pe oaspete în dilemă : cum să bea repede un litru cu vin cît ar încăpea în patru pahare de 250 mg ? Dacă stătea la cumpănă, taică-meu, glumeţ din fire, îi spunea că are treburi şi dacă o intrat acesta cu trebi sau fără trebi, sa înghită acel litru de vin că nu are cum să-şi piardă timpul preţios.
Nu ţin minte ca cineva să nu acceptat acel litru în arşiţa de vară, cînd pentru un strop de vin beţivul era gata să facă orice. Aha, am spus-o şi pe asta – orice vizitator, în concepţia mea, era un beţivan, deşi, în realitate, erau oameni gospodari. Dar, dacă erau gospodari, îmi ziceam, de ce nu au vinul lor ?
Casa: ţărănească, trei camere. « Casa mare » e o cameră unde aveam acces numai de marile sărbători. De fapt, accesul era pentru oaspeţi, rude. Noi, copiii, stăteam în camera « din fund », care ne despărţea de camera « din faţă » doar de o simplă uşă. Camera « din fund » servea şi ca dormitor, şi ca bucătărie. În genere, aici încăpeam cu toţii: mama şi tata şi 5 fraţi şi surori. Cuptorul care ne-a fost şi leagăn şi împărăţie, dădea cu fereastra spre drum, spre care priveam zile întregi în zile de iarnă pentru că nu aveam încălţăminte de iarnă sau pentru că eram pedepsit pentru şotiile şi trăsnaiele mele.
Ţin minte de Sf. Vasile am umblat pe toate uliţele, de dimineaţă pînă seara cu semănatul, fapt pentru care tata mi-a luat hainele şi le-a atîrnat într-un sarai. Am stat pe cuptor cinci zile, pentru că nimeni nu îndrăznea să mi le aducă, iar eu nu cutezam să ies dezbracat, numai în chiloţei, pe timp de iarnă. Si atunci priveam pe fereastră cum prietenii mei să dădeau cu sania, « cu lîjile » şi « canhioarcele ».
La care se adaugă lemne de tăiet, găini de alergat, oi de păscut. Mergeam cu oile la păscut de obicei primăvara, pînă le luau ciobenii la stînă. Toată mahalaua era la rîpă, pentru că pe lîngă faptul că păşteam oile, multe jocuri le mai organizau băieţii prin rîpa mare sau hîrtoape. Eu nu prea deosebeam hîrtoapele de cartoafe, aşa că am fost ţinta glumelor cînd oile au pornit spre « cartoafe » şi strigam în gura mare că oile sunt departe, dar băieţii rîdeau şi eu nu înţelegeam de ce o fac. Păi, dacă se duc oile la « cartoafe » şi nu la hîrtoape, nu este de rîs ?
Rîpa mică a fost locul unde am învăţat ţurca, jocul de-a războiul, locul unde m-am julit la genunchi de mii de ori... etcetera, plus locul unde jucam hochei pe ghiaţă cu cele două Anicuţe care se ţineau bine pe patine, în defavoarea mea că nu eram tare la acest capitol.
Gîrla... mamă ce stres am mai făcut mahalalei noastre cînd eu, Nelu şi Chiuşa am plecat la pescuit pentru prima dată, în gîrla mică, în gîrla mare. Nu se prindea deloc peşte şi după vreo dpuă ore unde mă strigă Nelu că o prins un peşte mare-mare. Pîntecul broaştei ce o ţinea în mînă strălucea de parcă ar fi într-adevăr peşte. Dar spre seară peştele a început să nimerească « în fatcă ». Aşa am prins la peşte, încît ajunşi pe uliţă, am găsit toate mamele disperate de căutări. Cred că am împărţit peştele la toate vecinele şi atunci toate cele 12 ograzi au făcut zeamă de peşte şi mămăliguţe.
Şuşaua satului, cea mai importanta arteră, de fapt adevarată uliţă. Mai ales seara între orele 8 şi 12, ne asezam colo-aşa la podeţe, şi tăifăsuiam, ne rîdeam unii la alţii, urmăream flăcăii cum îşi sărutau iubitele. Sau în serile de sîmbătă, cînd se făceau dansuri cu fanfară, băieţii mai mari ne luau şi pe noi pînă la uşă. Nu aveam voie să intrăm, aşa că ne căutam mai departe de urmărit băieţii şi fetele care se dădeau în întuneric pentru îmbrăţişări şi sărutări.
Pădurea din hîrtoape, plantată de noi şi care mai apoi ne-a adus mare necaz să îngrijim şi să prăşim între rînduri pentru ciocleji. Demult nu am mai mers la pădurea plantată de noi, ţin minte, o parcelă de stejari.
Mai da, de Craciun şi Paşte. Există cuvinte care să exprime acea împlinire şi lumină decît aceste sărbători ? Poate că, pentru mine, era şi Hramul satului de Sf. Gheorghe, cînd eram ridicat în sus de unchii mei, fapt pentru care îi aşteptam un an întreg să vină. Mai veneau ei şi în alte dăţi, dar nu era hram şi nu aveau motive « întemeiate » să mă dea « hura ».
Deci, stau acum şi mă copleşesc amintirile. Ceea ce ţine de primul sărut, nu voi spune. Secret. Al doilea sărut ? Secret. Al treilea sărut ? Secret.
De multă vreme, însă, mă apasă un vis. Utopic. Să bată clopotul baştinei şi să ne cheme pe toţi-toţi. Să lăsăm ocupaţiile cotidiene şi să venim în sat. Toţi absolvenţii şcolii noastre, dar toţi ce şi-au luat zborul în lume din satul şi uliţa copilăriei mele.
Explicaţii: "fatca" ar însemna plasa de prins peşte, "hîrtoape" - văgăuni.
miercuri, 22 aprilie 2009
Fîntîna Doamnei
Locul sfinţit cu apă curgătoare. Opera realizată de pictorul Gheorghe Vrabie, Membru de Onoare al AO "Alianţa între generaţii" din Făleşti.
Ziua Uşilor Deschise
11 aprilie 2009 - Asociaţia Obştească "Alianţa între generaţii" şi Gimnaziul Chetriş au găzduit Ziua Uşilor Deschise. Urmăriţi prezentarea:
duminică, 29 martie 2009
Indecişii
Azi încerc sa fiu categorisit ca fiind indecis. În R. Moldova sunt în toi electoralele. Nu mă implic direct, deoarece îmi menţin statutul de persoană independentă. Ca opţiune politică, în calitate de votant, îmi voi exprima atitudinea civică în cabina de votare. Deci, nu la urna de votare, ci în cabină. Şi o voi face singur, fără să fiu "ajutat" de companii şi campanii de agitaţie. Nu am nevoie să fiu ajutat în a mă decide cum, unde, pe cine să votez. În fine, vreau să punctez doar cîteva aspecte.
1. Privesc campania pre-electorală ca fiind un spectacol prost regizat. Absolut toate formaţiunile politice se află într-o "goană a înarmărilor" cu cuvinte obscure, indecente, obraznice. Este o "înarmare" din partea tuturor cu materiale informative, publicaţii. Tone de asemenea materiale sunt descărcate zilnic în localităţile noastre. Cum se distribuie, unde ajung acestea, ce vor face alegătorii cu atîta maculatură necitită e o altă chestie. Dar concurenţii electorali bravează cu tonele, cu culorile. Steaguri, mărţişoare, pungi de polietelenă, concerte, limuzine. De felul cît de luxoase sunt limuzinele, cît de mare este caravana electorală de agitaţie se presupune că este mai puternic partidul. Doamnele candidate vorbesc despre sărăcie în faţa amărîţilor şi amătîtelor, fiind îmbrăcate în haine, trenciuri de mii de euro. Şi sigur, pe ei ne cer, ne imploră, ne conving, ne roagă să votăm. Eu am un vot şi îl voi da numai unuia dintre concurenţi. Aşa cum în oraşul meu, în zona centrală ar fi 5 magazine în care se vinde pâine, uite, că am nevoie de o pâine. Şi toţi îmi propun pâine, care mai de care. Or, eu am nevoie de o pâine. De una singură. Şi nu voi cumpăra două nici în ruptul capului.
2. Toţi concurenţii luptă. Luptă să învingă, să distrugă, să doboare. Se cheltuie milioane pentru a mă convinge pe mine, un biet cetăţean, că am dreptul la un singur vot. Nimeni nu construieşte, ei toţi vor să învingă. În luptă nu are de cîştigat nimeni, mai cu seamă alegătorii. Vor fi nişte profitori şi noi vom aştepta încă patru ani pentru o nouă schimbare. Îmi amintesc, în oraşul meu de 30 de ani se tot construieşte se tot dă în exploatare un apeduct. În această perioadă au ajuns parlamementari mai mulţi ofertanţi de a ne aduce apă pînă în casele noastre. Dacă e să contabilizez, sunt cel puţin 7 legislaturi naţionale, cam tot atîtea locale, cîteva unionale. Şi apeduct va fi într-un tîrziu, pentru că nu mai este ce să se fure, deoarece se constituie consilii ale cetăţenilor, se colectează fonduri, se fac monitorizări. Se va construi, iar aleşii deja vor veni să taie panglica. Aşa, ca şi în cazul cu gazificarea. Este imposibil de verificat informaţia într-o ţară în care sunt normative, acte, decizii, pentru ca, în ultimă instanţă, tot cetăţenii să plătească instalarea de conducte de gaz. Mii de explicaţii, lumea stă cu gura căscată în faţa televizoarelor pentru ca vre-un oficial să le spună cine aduce gazul în localitate, cine aduce conducta pînă la poarta gospodarului, care şi ce fel de instrucţiuni trebuie să respecte gospodarul. Pentru că fiecare persoană implicată în darea în exploatare îşi va prezenta pretenţiile doar după ce conducta este deja instalată. Orice pretenţie costă însă bani. Şi bani buni.
3. Instituţiile internaţionale, SUA cheamă cetăţenii Moldovei să participe la vot. Proiectele ce sunt finanţate din exterior pentru a-l face pe cetăţean să participe la votare nu spun şi nu cer de la aleşii de orice rang ca aceştea să lucreze în serviciul cetăţeanului. Îmi imaginez că alegătorul american este rugat să se prezinte la alegeri. Păi, fără a fi rugat, el vine nu pentru a-şi face datoria civică, ci pentru că este onorat să participe. Pentru că legislativul, pentru că executivul, pentru că instituţiile de drept funcţionează în serviciul cetăţeanului. La noi este invers. Toate aceste instituţii lucrează în serviciul unui grup restrîns, iar cetăţeanul este scos din procesul de participare activă timp de 4 ani.
4. Sondajele arată că 33 - 37 la sută din alegători nu vor merge la alegeri sau sunt indecişi, sau sunt plecaţi peste hotare. Oamenii au obosit de atîta minciună. Neprezentarea la vot a acestor persoane este de asemenea un gest de atutudine. Fiecare procedează cum doreşte, fiecare îşi exprimă atitudinea aşa cum vrea. Nu prin manifestări publice, nu prin marşuri. Ci prin tăcere. Prin neprezentare. Şi eu îi salut. Le salut decizia de a se manifesta astfel sau altfel. Eu voi acorda acest unic vot, al indecis-ului, dar ştiu că viaţa mea în următorii patru ani nu se va schimba deloc. Să vină NATO, să vină UE, oricum viaţa mea în următorii ani nu se va schimba. Ei, bine, să intram în NATO, să intrăm în UE, ca să nu mă credeţi întru totul un personaj lipsit de scrupule. Adica, cum să îmi permit ca să vină NATO sau UE? Şi daca?!
5. Am pe masă, în faţa mea, o invitaţie de la biroul electoral al secţiei de votare. De fapt, sunt trei. Mi le-a adus cineva fără să-mi spună ceva. Nu sunt invitaţii pe numele meu. Alţi alegători urmau să primească aceste invitaţii. Şi mă întreb: unde ar fi adresele acestor trei alegători din moment ce adresa mea e alta, dar şi numele meu este altul decît al lor?
6. Cineva număra cheltuielile efectuate de concurenţii electorali. Milioane!!! Dacă aceşti bani erau direcţionaţi către soluţionarea unor probleme sociale, crearea de locuri de muncă etc., etc., nu mai era nevoie de atîta maculatură în culori, atîtea lacrimi de crocodil că cineva ar vrea să fie în parlament ca viaţa mea să fie alta. Nimeni nu şi-a amintit de mine timp de 20 de ani, decît la alegeri, că au nevoie de mine. În rest, strada mea e ca una dintr-un sat plină de noroi, străzile cu nume nu sunt deloc iluminate, rutele orăşeneşti au un itinerar astfel ca pasagerul să se simtă stresat de la prima oră a zilei. A, da, se zice deja că şi locuri în cimitir sunt pe sfîrşite.
7. Prietenul meu este angajat la un ziar local. Ei, bine, departe de a se numi ziar, pentru că o publicaţie informează, ia atitudine. Prietenul meu care, deci, este gazetar, vine periodic la mine şi mai discutăm lucruri nedemne unui stat civilizat. Dar prietenul meu gazetar nu a scris nici un rînd despre luarea de atitudine, nu a scris nici un articol de participare civică. El scrie ca să placă şefilor.
8. Mă întreba o respectabilă doamnă, că, uite, nu se vede nici un şef la activităţile culturale. Mihai Volontir a fost omagiat mai bine şi mai frumos la televiziunea rusă. La vîrsta de 75 de ani a montat un spectacol de zile mari. Şi mă bucur că nu au asistat şefii. Purtătorii de cultură şi valori culturale nu sunt şefii, ci oamenii.
9. Cu toate acestea, mai sunt zile cu soare. Recent a fost omagiat pictorul Gheorghe Vrabie la Făleşti şi Chişinău. La Leova a fost montată piesa Oltea de Andrei Strîmbeanu (regizor Vitalie Cărăuş) cu participarea unor persoane cu suflet.
10. Şi tot soare. Vine fiica din Franţa. E vacanţa de Paşti. Nu am mai vazut-o de un an şi jumătate. Ţara asta i-a lăsat de izbelişte pe tinerii aflaţi la studii în Europa. Nici tu bursă. Bursă simplă. De merit. De bursă a premierului sau a preşedintelui nici nu mai vorbim.
11. Echipele mele favorite de fotbal - România şi Moldova au pierdut meciurile ordinare. Aici chiar deloc nu ma întistează faptul. Mingea e rotundă, chiar dacă se poate rostogoli şi în poarta adversă, macar uneori.
1. Privesc campania pre-electorală ca fiind un spectacol prost regizat. Absolut toate formaţiunile politice se află într-o "goană a înarmărilor" cu cuvinte obscure, indecente, obraznice. Este o "înarmare" din partea tuturor cu materiale informative, publicaţii. Tone de asemenea materiale sunt descărcate zilnic în localităţile noastre. Cum se distribuie, unde ajung acestea, ce vor face alegătorii cu atîta maculatură necitită e o altă chestie. Dar concurenţii electorali bravează cu tonele, cu culorile. Steaguri, mărţişoare, pungi de polietelenă, concerte, limuzine. De felul cît de luxoase sunt limuzinele, cît de mare este caravana electorală de agitaţie se presupune că este mai puternic partidul. Doamnele candidate vorbesc despre sărăcie în faţa amărîţilor şi amătîtelor, fiind îmbrăcate în haine, trenciuri de mii de euro. Şi sigur, pe ei ne cer, ne imploră, ne conving, ne roagă să votăm. Eu am un vot şi îl voi da numai unuia dintre concurenţi. Aşa cum în oraşul meu, în zona centrală ar fi 5 magazine în care se vinde pâine, uite, că am nevoie de o pâine. Şi toţi îmi propun pâine, care mai de care. Or, eu am nevoie de o pâine. De una singură. Şi nu voi cumpăra două nici în ruptul capului.
2. Toţi concurenţii luptă. Luptă să învingă, să distrugă, să doboare. Se cheltuie milioane pentru a mă convinge pe mine, un biet cetăţean, că am dreptul la un singur vot. Nimeni nu construieşte, ei toţi vor să învingă. În luptă nu are de cîştigat nimeni, mai cu seamă alegătorii. Vor fi nişte profitori şi noi vom aştepta încă patru ani pentru o nouă schimbare. Îmi amintesc, în oraşul meu de 30 de ani se tot construieşte se tot dă în exploatare un apeduct. În această perioadă au ajuns parlamementari mai mulţi ofertanţi de a ne aduce apă pînă în casele noastre. Dacă e să contabilizez, sunt cel puţin 7 legislaturi naţionale, cam tot atîtea locale, cîteva unionale. Şi apeduct va fi într-un tîrziu, pentru că nu mai este ce să se fure, deoarece se constituie consilii ale cetăţenilor, se colectează fonduri, se fac monitorizări. Se va construi, iar aleşii deja vor veni să taie panglica. Aşa, ca şi în cazul cu gazificarea. Este imposibil de verificat informaţia într-o ţară în care sunt normative, acte, decizii, pentru ca, în ultimă instanţă, tot cetăţenii să plătească instalarea de conducte de gaz. Mii de explicaţii, lumea stă cu gura căscată în faţa televizoarelor pentru ca vre-un oficial să le spună cine aduce gazul în localitate, cine aduce conducta pînă la poarta gospodarului, care şi ce fel de instrucţiuni trebuie să respecte gospodarul. Pentru că fiecare persoană implicată în darea în exploatare îşi va prezenta pretenţiile doar după ce conducta este deja instalată. Orice pretenţie costă însă bani. Şi bani buni.
3. Instituţiile internaţionale, SUA cheamă cetăţenii Moldovei să participe la vot. Proiectele ce sunt finanţate din exterior pentru a-l face pe cetăţean să participe la votare nu spun şi nu cer de la aleşii de orice rang ca aceştea să lucreze în serviciul cetăţeanului. Îmi imaginez că alegătorul american este rugat să se prezinte la alegeri. Păi, fără a fi rugat, el vine nu pentru a-şi face datoria civică, ci pentru că este onorat să participe. Pentru că legislativul, pentru că executivul, pentru că instituţiile de drept funcţionează în serviciul cetăţeanului. La noi este invers. Toate aceste instituţii lucrează în serviciul unui grup restrîns, iar cetăţeanul este scos din procesul de participare activă timp de 4 ani.
4. Sondajele arată că 33 - 37 la sută din alegători nu vor merge la alegeri sau sunt indecişi, sau sunt plecaţi peste hotare. Oamenii au obosit de atîta minciună. Neprezentarea la vot a acestor persoane este de asemenea un gest de atutudine. Fiecare procedează cum doreşte, fiecare îşi exprimă atitudinea aşa cum vrea. Nu prin manifestări publice, nu prin marşuri. Ci prin tăcere. Prin neprezentare. Şi eu îi salut. Le salut decizia de a se manifesta astfel sau altfel. Eu voi acorda acest unic vot, al indecis-ului, dar ştiu că viaţa mea în următorii patru ani nu se va schimba deloc. Să vină NATO, să vină UE, oricum viaţa mea în următorii ani nu se va schimba. Ei, bine, să intram în NATO, să intrăm în UE, ca să nu mă credeţi întru totul un personaj lipsit de scrupule. Adica, cum să îmi permit ca să vină NATO sau UE? Şi daca?!
5. Am pe masă, în faţa mea, o invitaţie de la biroul electoral al secţiei de votare. De fapt, sunt trei. Mi le-a adus cineva fără să-mi spună ceva. Nu sunt invitaţii pe numele meu. Alţi alegători urmau să primească aceste invitaţii. Şi mă întreb: unde ar fi adresele acestor trei alegători din moment ce adresa mea e alta, dar şi numele meu este altul decît al lor?
6. Cineva număra cheltuielile efectuate de concurenţii electorali. Milioane!!! Dacă aceşti bani erau direcţionaţi către soluţionarea unor probleme sociale, crearea de locuri de muncă etc., etc., nu mai era nevoie de atîta maculatură în culori, atîtea lacrimi de crocodil că cineva ar vrea să fie în parlament ca viaţa mea să fie alta. Nimeni nu şi-a amintit de mine timp de 20 de ani, decît la alegeri, că au nevoie de mine. În rest, strada mea e ca una dintr-un sat plină de noroi, străzile cu nume nu sunt deloc iluminate, rutele orăşeneşti au un itinerar astfel ca pasagerul să se simtă stresat de la prima oră a zilei. A, da, se zice deja că şi locuri în cimitir sunt pe sfîrşite.
7. Prietenul meu este angajat la un ziar local. Ei, bine, departe de a se numi ziar, pentru că o publicaţie informează, ia atitudine. Prietenul meu care, deci, este gazetar, vine periodic la mine şi mai discutăm lucruri nedemne unui stat civilizat. Dar prietenul meu gazetar nu a scris nici un rînd despre luarea de atitudine, nu a scris nici un articol de participare civică. El scrie ca să placă şefilor.
8. Mă întreba o respectabilă doamnă, că, uite, nu se vede nici un şef la activităţile culturale. Mihai Volontir a fost omagiat mai bine şi mai frumos la televiziunea rusă. La vîrsta de 75 de ani a montat un spectacol de zile mari. Şi mă bucur că nu au asistat şefii. Purtătorii de cultură şi valori culturale nu sunt şefii, ci oamenii.
9. Cu toate acestea, mai sunt zile cu soare. Recent a fost omagiat pictorul Gheorghe Vrabie la Făleşti şi Chişinău. La Leova a fost montată piesa Oltea de Andrei Strîmbeanu (regizor Vitalie Cărăuş) cu participarea unor persoane cu suflet.
10. Şi tot soare. Vine fiica din Franţa. E vacanţa de Paşti. Nu am mai vazut-o de un an şi jumătate. Ţara asta i-a lăsat de izbelişte pe tinerii aflaţi la studii în Europa. Nici tu bursă. Bursă simplă. De merit. De bursă a premierului sau a preşedintelui nici nu mai vorbim.
11. Echipele mele favorite de fotbal - România şi Moldova au pierdut meciurile ordinare. Aici chiar deloc nu ma întistează faptul. Mingea e rotundă, chiar dacă se poate rostogoli şi în poarta adversă, macar uneori.
vineri, 27 martie 2009
Expoziţia "Culorile primăverii"
Expoziţia de desene „Culorile primăverii” în incinta Asociaţiei Obşteşti „Alianţa între generaţii” din Făleşti a constituit un punct de reper al vizitei efectuate de către pictorul Gheorghe Vrabie în cadrul manifestărilor omagiale organizate cu prilejul celor 70 de ani de la naştere. Desenele prezentate de către discipolii Şcolii de Arte Plastice pentru Copii „Gheorghe Vrabie” din Făleşti (profesori Gheorghe Gruşca şi Lia Gruşca) şi a filialelor sale din satul Sărata Veche (profesor Ion Roman) şi Gimnaziul – internat Făleşti (profesor Stela Proca) au fost apreciate de maestrul Vrabie acordînd Diplome şi autografe pentru aceşti elevi de 7 - 14 ani care îşi manifestă interesul faţă de culori.
Ajunsă la ediţia a doua, expoziţia s-a bucurat şi de data aceasta de susţinere din partea Asociaţiei „CONSUMCOOP” (preşedinte Oleg Galiţ), Primăriei Făleşti (primar Pavel Ivanciuc), a omului de afaceri Vladimir Osoianu.
Ajunsă la ediţia a doua, expoziţia s-a bucurat şi de data aceasta de susţinere din partea Asociaţiei „CONSUMCOOP” (preşedinte Oleg Galiţ), Primăriei Făleşti (primar Pavel Ivanciuc), a omului de afaceri Vladimir Osoianu.
joi, 26 martie 2009
Omagierea pictorului Gheorghe Vrabie la Falesti
Peste 200 de elevi ai Liceului Teoretic M. Eminescu din Falesti au participat la omagierea pictorului Gheorghe Vrabie, autorul Stemei de Stat, a designului leului moldovenesc, autor de grafica de carte la peste 100 de carti, autor de lucrari de fresca.
Ajuns la onorabila virsta de 70 de ani, pictorul Gheorghe Vrabie este omagiat la Falesti printr-o suita de manifestari org=anizate la initiativa Asociatiei Obstesti Alianta intre generatii care i-a acordat maestrului titlul de Membru de Onoare, iar anterior a solicitat Consiliului Raional Falesti atribuirea numelui pictorului Gheorghe Vrabie Scolii de Arte Plastice pentru Copii din orasul Falesti.Cu atit mai inspirata a fost intilnirea, deoarece copiii au asistat la o lectie de adevarata cultura si istorie, moderata de criticul de arta Eleonora Sitnic, pictorii Leonid Popescu si Dorina Vrabie.
Ajuns la onorabila virsta de 70 de ani, pictorul Gheorghe Vrabie este omagiat la Falesti printr-o suita de manifestari org=anizate la initiativa Asociatiei Obstesti Alianta intre generatii care i-a acordat maestrului titlul de Membru de Onoare, iar anterior a solicitat Consiliului Raional Falesti atribuirea numelui pictorului Gheorghe Vrabie Scolii de Arte Plastice pentru Copii din orasul Falesti.Cu atit mai inspirata a fost intilnirea, deoarece copiii au asistat la o lectie de adevarata cultura si istorie, moderata de criticul de arta Eleonora Sitnic, pictorii Leonid Popescu si Dorina Vrabie.
duminică, 22 martie 2009
Membru de Onoare
Asociaţia Obştească „Alianţa între generaţii”
conferă insubstituibilului reper moral al societăţii
pictorului GHEORGHE VRABIE
calitatea de
Membru de Onoare
pictorului GHEORGHE VRABIE
calitatea de
Membru de Onoare
în semn de recunoştinţă, pentru merite excepţionale în afirmarea valorilor şi idealurilor poporului, pentru ataşamentul nestrămutat faţă de cultură, artă, istorie, pentru preţuirea şi grija constantă, plină de căldură faţă de simbolica statului şi de actul cultural şi istoric din Republica Moldova.
Gheorghe Şova,
preşedinte
Membri:
Dumitru Trocin
Ion Scutelnic
Ion Moşanu
Oxana Tiron
Olga Şova
Eugenia Moisei
Silvia Ignat
Mihai Sîncu
preşedinte
Membri:
Dumitru Trocin
Ion Scutelnic
Ion Moşanu
Oxana Tiron
Olga Şova
Eugenia Moisei
Silvia Ignat
Mihai Sîncu
Făleşti, 20 martie 2009
joi, 19 martie 2009
DECIZIA Nr. 03/15 Consiliul Raional Făleşti
"Cu privire la atribuirea şcolii de Arte Plasitce din or. Făleşti numele pictorului Gheorghe Vrabie"
26 februarie 2009
26 februarie 2009
Examinînd solicitarea Asociaţiei Obşteşti "Alianţa între generaţii" din oraşul Făleşti privind atribuirea şcolii de Arte Plastice din or. Făleşti a numelui pictorului Gheorghe Vrabie, originar din s. Călineşti, raionul Făleşti şi în temeiul art. 43 alin. (2) din Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006, -
Consiliul raional Decide:
1. Se atribuie şcolii de Arte Plastice din or. Făleşti numele pictorului Gheorghe Vrabie.
2. Se pune în sarcina secţiei Cultură şi Turism să elaboreze în parteneriat cu Asociaţia Obştească "Alianţa între generaţii" planul de acţiuni, prilejuite de acordarea şcolii de Arte Plastice pentru copii din or. Făleşti a numelui pictorului Gheorghe Vrabie şi devizul de cheltuieli, cu prezentarea ulterioară a acestora Consiliului raional spre aprobare.
3. Responsabil de executarea prezentei decizii se numeşte şeful secţiei Cultură şi Turism Grigore Budu.
Preşedintele şedinţei Serghei Culibaba
Secretar-interimar al Consiliului raional Raisa Budu
sâmbătă, 28 februarie 2009
Slavim "URIASII" neamului
Puţini trăitori ai acestui pământ au fericirea să-şi vadă numele său,purtat de-o instituţie. Mă gândesc la cinstea ce-o poate da Scolii de Arte din Făleşti, un nume atât de valoros cum e cel al marelui artist Gheorghe Vrabie.
Iniţiativa pe care aţi luat-o, dragi prieteni, de-a găsi un atât de mare nume unei instituţii, vine probabil din forţa şi impactul artistic uriaşe ce consolidează dragostea pentru ceeea ce-i valoros şi dăinuieşte încă...
E bine să ne slăvim ,,Uriaşii'' neamului cât încă se pot bucura de astfel de recunoaştere din partea noastră! E un gest pe cât de firesc, pe atât de nobil!
Iniţiativa pe care aţi luat-o, dragi prieteni, de-a găsi un atât de mare nume unei instituţii, vine probabil din forţa şi impactul artistic uriaşe ce consolidează dragostea pentru ceeea ce-i valoros şi dăinuieşte încă...
E bine să ne slăvim ,,Uriaşii'' neamului cât încă se pot bucura de astfel de recunoaştere din partea noastră! E un gest pe cât de firesc, pe atât de nobil!
Cinste celor care dau măsură lucrurilor şi au puterea de a ridica astfel, la rang de măreţie, un nume ce va dăinui si prin aceasta, de-a pururi.
,,La mulţi ani!'' stimate domnule Gheorghe Vrabie şi vă stăm alături la ceas aniversar şi noi, cei de pe malul celălalt al curgătorului Prut. Aveţi stima şi recunoştinţa noastră! Fie ca, odată cu urările tuturor, să vă fie scris numele ca o cinstire pe care-o meritaţi, pe frontispiciul unei şcoli. Vor şti astfel generaţiile care-şi vor purta paşii, şi-şi vor cizela talentul, că un înaintaş de cinste a trecut, cândva, pe acolo...
Felicitări inimoşilor iniţiatori şi prietenului nostru domnul Gh.Şova.
Cu stimă şi deosebită consideraţie,
Cu stimă şi deosebită consideraţie,
inv. gr.I Carmen Pasat,
Liceul Teoretic ,,Miron Costin,,
Paşcani,
jud.Iaşi,
România.
27 februarie 2009 15:54
27 februarie 2009 15:54
vineri, 27 februarie 2009
Satul Călineşti este baştina mea, este începutul unei căi ce are o distanţă de 70 de ani. Chiar dacă revin la baştină tot mai rar, cotidianul, rutina, activitatea profesională ocupîndu-mi timpul în cea mai mare măsură, de baştină mă leagă rudele, peizajele care sunt mereu în aruncările de priviri şi gînduri ce mă însoţesc peste ani.
Sunt onorat că o asociaţie obştească care promovează cultura, educaţia vine cu propunerea ca Şcoala de Arte plastice pentru copii din Făleşti să-mi poarte numele. E o responsabilitate pentru mine să decid în favoarea acordului ca această şcoală să poarte numele meu. Dar îmi asum această responsabilitate, acordînd dreptul exclusive al Asociaţiei Obşteşti “Alianţa între generaţii” din Făleşti (preşedinte Gheorghe Şova) să iniţieze procedura de atribuire a numelui meu Şcolii de Arte Plastice pentru Copii din oraşul Făleşti.
Responsabilitatea pe care mi-o asum va fi însoţită de paşi concreţi în edificarea unei instituţii de cultură “Gheorghe Vrabie” în oraşul Făleşti, fapt pentru care în perioada imediat următoare să generăm activităţi şi proiecte culturale într-un parteneriat durabil cu Consiliul Raional Făleşti, Asociaţia Obştească “Alianţa între generaţii” din Făleşti, Şcoala de Arte Plastice pentru Copii din Făleşti.
Ţinînd cont că iniţiativa asociaţiei parvine în perioadă electorală a ţării, ţinînd cont că aniversarea mea de 70 de ani are loc într-un moment prin care formaţiunile politice şi administrative îşi pot adjudeca un oarecare merit, declar că această iniţiativă, acordul meu nu poate să aibă un caracter de promovare a unei formaţiuni sau alta.
Îmi doresc ca această iniţiativă promovată de Asociaţia Obştească “Alianţa între generaţii” din Făleşti să aibă un caracter exclusiv de importanţă culturală.
Cu respect,
Gheorghe Vrabie
Sunt onorat că o asociaţie obştească care promovează cultura, educaţia vine cu propunerea ca Şcoala de Arte plastice pentru copii din Făleşti să-mi poarte numele. E o responsabilitate pentru mine să decid în favoarea acordului ca această şcoală să poarte numele meu. Dar îmi asum această responsabilitate, acordînd dreptul exclusive al Asociaţiei Obşteşti “Alianţa între generaţii” din Făleşti (preşedinte Gheorghe Şova) să iniţieze procedura de atribuire a numelui meu Şcolii de Arte Plastice pentru Copii din oraşul Făleşti.
Responsabilitatea pe care mi-o asum va fi însoţită de paşi concreţi în edificarea unei instituţii de cultură “Gheorghe Vrabie” în oraşul Făleşti, fapt pentru care în perioada imediat următoare să generăm activităţi şi proiecte culturale într-un parteneriat durabil cu Consiliul Raional Făleşti, Asociaţia Obştească “Alianţa între generaţii” din Făleşti, Şcoala de Arte Plastice pentru Copii din Făleşti.
Ţinînd cont că iniţiativa asociaţiei parvine în perioadă electorală a ţării, ţinînd cont că aniversarea mea de 70 de ani are loc într-un moment prin care formaţiunile politice şi administrative îşi pot adjudeca un oarecare merit, declar că această iniţiativă, acordul meu nu poate să aibă un caracter de promovare a unei formaţiuni sau alta.
Îmi doresc ca această iniţiativă promovată de Asociaţia Obştească “Alianţa între generaţii” din Făleşti să aibă un caracter exclusiv de importanţă culturală.
Cu respect,
Gheorghe Vrabie
Demersul administraţiei Şcolii de pictura
Şcoala de Arte Plastice pentru copii din Făleşti solicită Consiliului Raional Făleşti să acorde numele pictorului Gheorghe Vrabie, susţinînd astfel iniţiativa Asociaţiei Obşteşti „Alianţa între generaţii” din Făleşti de atribuire a numelui pictorului ce onorează prin creaţia sa. Conferirea numelui pictorului Gheorghe Vrabie este un act cultural şi istoric, dumnealui fiind o referinţă în crearea atributelor statale ale Republicii Moldova – Stema şi bancnotele naţionale.
Printre lucrările de referinţă ale pictorului sunt grafica de carte pentru mai bine de 100 de cărţi, raionul nostru beneficiind de o lucrare importantă – Fîntîna Doamnei din satul Călineşti. Este o lucrare artistică de atracţie turistică.
Purtînd numele pictorului Gheorghe Vrabie, Şcoala de Arte Plastice pentru copii din Făleşti poate să devină un adevărat centru cultural de artă, de atracţie culturală, turistică şi educativă.
Prin luarea unei decizii favorabile acestei iniţiative, fiecare consilier devine ctitor al acestui act cultural alături de noi, profesorii respectivei şcoli şi iniţiativei AO „Alianţa între generaţii”.
Vă mulţumim!
Gheorghe Gruşca,
directorul Şcolii de Arte Plastice pentru copii Făleşti
Printre lucrările de referinţă ale pictorului sunt grafica de carte pentru mai bine de 100 de cărţi, raionul nostru beneficiind de o lucrare importantă – Fîntîna Doamnei din satul Călineşti. Este o lucrare artistică de atracţie turistică.
Purtînd numele pictorului Gheorghe Vrabie, Şcoala de Arte Plastice pentru copii din Făleşti poate să devină un adevărat centru cultural de artă, de atracţie culturală, turistică şi educativă.
Prin luarea unei decizii favorabile acestei iniţiative, fiecare consilier devine ctitor al acestui act cultural alături de noi, profesorii respectivei şcoli şi iniţiativei AO „Alianţa între generaţii”.
Vă mulţumim!
Gheorghe Gruşca,
directorul Şcolii de Arte Plastice pentru copii Făleşti
Şcoala de arte plastice pentru copii "Gheorghe Vrabie"
Privind acordarea numelui Şcolii de Arte Plastice pentru Copii din Făleşti
“GHEORGHE VRABIE”
Gheorghe Vrabie
Născut 21.03.1939, Călineşti, Făleşti
Studii: 1962-1967 - Academia de Pictură, Sculptură şi Arhitectură "I.Repin", Sankt Petersburg, Federaţia Rusa
Debut: 1961
Expoziţii personale în republică:
1967-1998 - Salonul Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Casa scriitorilor, Chişinău
Muzeul National de Istorie a Moldovei, Chişinău
Ambasada României în Republica Moldova, Chisinău
Casa Nationalităţilor, Chişinău
Biblioteca Naţională, Chişinău
Centrul Expozitional "C.Brâncuşi", Chişinău
1999 - "Gheorghe Vrabie - 60 de ani", Chişinău
Expoziţii personale în străinătate:
1986 - Sala de expoziţii a Uniunii Artiştilor Plastici, Odesa, Ucraina
1989 - Casa centrala a scriitorilor, Moscova, Federaţia Rusă
2001 - Galeria de artă "Casa cărţii", Iaşi, România
Expoziţii colective în republică:
1961-2002 - Participă la expoziţiile organizate la Chişinău de UAP din Moldova
Expoziţii ale artiştilor plastici din Moldova în străinătate:
1980-1995 - Participă la expoziţii în Sankt-Petersburg, Smolensck, Moscova (Federaţia Rusă; Bratislava (Slovacia)
Bucureşti, Bacău, Moineşti, Botoşani (România)
Participări (ateliere, tabere de creaţie, simpozioane):
Participă la tabere de creaţie din Moscova (Federaţia Rusă; Riga (Letonia); Palanga (Lituania); Ungaria, România
Premii:
1964 - Premiul I pentru Grafică la Concursul organizat de Academia de Arte din Sankt Petersburg şi Uniunea Artiştilor Plastici din Federaţia Rusă
1990 - Premiul la Concursul organizat pentru elaborarea Stemei de Stat a Republicii Moldova
1999 - Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova
Distincţii:
1998 - Maestru în Artă, Republica Moldova
2000 - Medalia "M.Eminescu"
Lucrări:
Drapelul şi Stema mun. Chişinău, 1990, guaşă, 100x200, 65x50
Ilustraţie la cartea "Dafnis si Cloe" de Longas, 1970, gravură în metal 100x150
Ilustraţie la cartea "Dafnis si Cloe" de Longas, 1970, gravură în metal 100x150
Ilustraţie la cartea "Dafnis si Cloe" de Longas, 1970, gravură în metal 100x150
Ilustraţie la cartea "Dafnis si Cloe" de Longas, 1970, gravură în metal 100x150
Ilustraţie la cartea "Vita nova" de Dante Aligheri, 1971, acvaforte 90x110
Ilustraţie la cartea "Vita nova" de Dante Aligheri, 1971, acvaforte 90x110
Ilustraţie la nuvela "Sărmanul Dionis" de M. Eminescu, 1979, acuarelă, guaşă, 150x250
Ilustraţie la nuvela "Sarmanul Dionis" de M. Eminescu, 1979, acuarelă, guaşă, 150x250
Voltija, din ciclul "Hipismul", 1976, acvaforte 50 x60
Comentarii critice:
Gheorghe Vrabie a devenit unul din maeştrii de bază ai artelor plastice moldoveneşti. Chintesenţa creaţiei lui Gheorghe Vrabie o constituie atitudinea exigentă faţă de artă, tendinţa permanentă spre desăvîrşire...
Olga Voronova
Relatii: Tel. 29-40-83
Am prezentat doar o fărâmă din vasta activitate profesională a marelui artist Gheorghe Vrabie, neamintind nimic despre faptul că este autorul Stemei de Stat a Republicii Moldova, este pictorul bancnotelor (valutei) naţionale, etc.
Propunerea Asociaţiei “Alianţa între generaţii” este motivată de faptul că succesul pictorului Gheorghe Vrabie este incontestabil, aduce raionului Făleşti o importantă valoare morală, dar şi un semnificativ beneficiu cultural şi istoric.
Propunerea vine întemeiată pe importanţa valorii de artist plastic, ca şi exemplu de profesionalism, fiind o lecţie de spiritualitate natională oferită cu discreţie şi claritate de Gheorghe Vrabie. Propunerea constituie o recunoaştere publică a meritelor lui, ca o dovadă de stimă şi preţuire pentru adevaratele valori ce îşi trag obîrşia de pe meleagurile făleştene. Şi, nu în ultimul rind, decernarea numelui pictorului Gheorghe Vrabie acestei instituţii are şi un subtext aniversar – 70 de ani de la naşterea maestrului. Este un caz unic în istoria Moldovei, care nu se repetă niciodată, cînd o personalitate de asemenea calibru este autorul simbolicii statului. Şi acest caz se numeşte Gheorghe Vrabie.
Ţinând cont de activitatea profesională şi de ataşamentul profund faţă de meleagurile natale, ţinînd cont de faptul că pictorul Gheorghe Vrabie împlineşte la 21 martie 2009 vîrsta onorabilă de 70 de ani, ţinînd cont că pictorul Gheorghe Vrabie şi-a dat acordul în scris de a permite Asociaţiei Obşteşti “Alianţa între generaţii” din oraşul Făleşti sa iniţieze procedura de conferire a numelui lui Gheorghe Vrabie Şcolii de Arte Plastice pentru copii din oraşul Făleşti
Considerăm că oraşul nostru, Şcoala de Arte Plastice pentru copii, ar fi onorat să poarte numele pictorului Gheorghe Vrabie.
Din dorinţa de a omagia aniversarea de 70 de ani de la naştere, munca şi dăruirea Domniei sale, SOLICITĂM Consiliului Raional Făleşti acordarea numelui pictorului Gheorghe Vrabie Şcolii de Arte Plastice pentru copii din oraşul Făleşti.
Gheorghe Şova
Ion Scutelnic
Ion Moşanu
Oxana Tiron
Dumitru Trocin
Olga Şova
Silvia Ignat
Mihai Sîncu
Eugenia Moisei
Propunerea Asociaţiei “Alianţa între generaţii” este motivată de faptul că succesul pictorului Gheorghe Vrabie este incontestabil, aduce raionului Făleşti o importantă valoare morală, dar şi un semnificativ beneficiu cultural şi istoric.
Propunerea vine întemeiată pe importanţa valorii de artist plastic, ca şi exemplu de profesionalism, fiind o lecţie de spiritualitate natională oferită cu discreţie şi claritate de Gheorghe Vrabie. Propunerea constituie o recunoaştere publică a meritelor lui, ca o dovadă de stimă şi preţuire pentru adevaratele valori ce îşi trag obîrşia de pe meleagurile făleştene. Şi, nu în ultimul rind, decernarea numelui pictorului Gheorghe Vrabie acestei instituţii are şi un subtext aniversar – 70 de ani de la naşterea maestrului. Este un caz unic în istoria Moldovei, care nu se repetă niciodată, cînd o personalitate de asemenea calibru este autorul simbolicii statului. Şi acest caz se numeşte Gheorghe Vrabie.
Ţinând cont de activitatea profesională şi de ataşamentul profund faţă de meleagurile natale, ţinînd cont de faptul că pictorul Gheorghe Vrabie împlineşte la 21 martie 2009 vîrsta onorabilă de 70 de ani, ţinînd cont că pictorul Gheorghe Vrabie şi-a dat acordul în scris de a permite Asociaţiei Obşteşti “Alianţa între generaţii” din oraşul Făleşti sa iniţieze procedura de conferire a numelui lui Gheorghe Vrabie Şcolii de Arte Plastice pentru copii din oraşul Făleşti
Considerăm că oraşul nostru, Şcoala de Arte Plastice pentru copii, ar fi onorat să poarte numele pictorului Gheorghe Vrabie.
Din dorinţa de a omagia aniversarea de 70 de ani de la naştere, munca şi dăruirea Domniei sale, SOLICITĂM Consiliului Raional Făleşti acordarea numelui pictorului Gheorghe Vrabie Şcolii de Arte Plastice pentru copii din oraşul Făleşti.
Gheorghe Şova
Ion Scutelnic
Ion Moşanu
Oxana Tiron
Dumitru Trocin
Olga Şova
Silvia Ignat
Mihai Sîncu
Eugenia Moisei
joi, 26 februarie 2009
Şcoala de arte plastice pentru copii "Gheorghe Vrabie"
Şcoala de arte plastice pentru copii din Făleşti va purta numele pictorului Gheorghe Vrabie, cel care a elaborat stema R. Moldova şi designul valutei naţionale
Consiliul Raional Făleşti a adoptat, joi, decizia de a conferi numele pictorului Gheorghe Vrabie Şcolii de arte plastice pentru copii din oraşul Făleşti, transmite Agenţia DECA-press.
Decizia a fost adoptată de aleşii raionali în unanimitate.
Propunerea respectivă a fost lansată de Asociaţia locală „Alianţa între generaţii”, care activează la Făleşti de un deceniu.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Gheorghe Şova, decizia autorităţilor de la Făleşti este un cadou pentru Gheorghe Vrabie, care la 21 martie va împlini onorabila vârstă de 70 de ani. Este un gest de recunoştinţă pentru toate lucrările sale, inclusiv pentru faptul că a elaborat stema R. Moldova, fiind şi designer-ul leului moldovenesc, a spus Şova.
Pictorul Gheorghe Vrabie s-a arătat plăcut surprins de decizia autorităţilor de la Făleşti.
Graficianul Gheorghe Vrabie s-a născut în satul Călineşti, judeţul Bălţi, în 1939. Este maestru în artă şi decorat cu medalia „Mihai Eminescu”. A ilustrat peste o sută de cărţi. A elaborat simbolistica municipiului Chişinău, a Curţii Supreme de Justiţie, a Departamentului Vamal şi a realizat lucrări monumentale decorative în mozaic şi frescă.
Consiliul Raional Făleşti a adoptat, joi, decizia de a conferi numele pictorului Gheorghe Vrabie Şcolii de arte plastice pentru copii din oraşul Făleşti, transmite Agenţia DECA-press.
Decizia a fost adoptată de aleşii raionali în unanimitate.
Propunerea respectivă a fost lansată de Asociaţia locală „Alianţa între generaţii”, care activează la Făleşti de un deceniu.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei, Gheorghe Şova, decizia autorităţilor de la Făleşti este un cadou pentru Gheorghe Vrabie, care la 21 martie va împlini onorabila vârstă de 70 de ani. Este un gest de recunoştinţă pentru toate lucrările sale, inclusiv pentru faptul că a elaborat stema R. Moldova, fiind şi designer-ul leului moldovenesc, a spus Şova.
Pictorul Gheorghe Vrabie s-a arătat plăcut surprins de decizia autorităţilor de la Făleşti.
Graficianul Gheorghe Vrabie s-a născut în satul Călineşti, judeţul Bălţi, în 1939. Este maestru în artă şi decorat cu medalia „Mihai Eminescu”. A ilustrat peste o sută de cărţi. A elaborat simbolistica municipiului Chişinău, a Curţii Supreme de Justiţie, a Departamentului Vamal şi a realizat lucrări monumentale decorative în mozaic şi frescă.
miercuri, 11 februarie 2009
Schimbare adresă juridică
În baza deiciziei Adunării generale a membrilor-fondatori ai Asociaţiei, organizaţia "Alianţa între generaţii" a perfectat documentele de re-înregistrare, Certificatul respectiv fiind înmînat chiar în ziua cînd am împlinit un deceniu de activitate - la 11 februarie 2009.
Pe această cale ţinem să vă informăm că adresa juridică şi fizică a organizaţiei este:
MD-5902
str. Moldovei, 9
or. Făleşti
Republica Moldova
tel./fax: +373-(0259)-2-40-52
Pe această cale ţinem să vă informăm că adresa juridică şi fizică a organizaţiei este:
MD-5902
str. Moldovei, 9
or. Făleşti
Republica Moldova
tel./fax: +373-(0259)-2-40-52
Un deceniu de activitate
Asociaţia Obştească "ALIANŢA ÎNTRE GENERAŢII" din oraşul Făleşti - la un deceniu de activitate îşi adună prietenii la o analiză a succeselor şi insucceselor, trasînd noi perspective, proiecte, activităţi în beneficiul copiilor şi tinerilor din satele Mărăndeni, Chetriş, Bocşa, Izvoare şi oraşul Făleşti.
Spiritul inovativ şi întreprinzator pe care «ALIANŢA ÎNTRE GENERAŢII» îl încurajează prin copiii şi tinerii care participă la programele derulate este remarcabil, dat fiind faptul că activităţile sunt bine pregătite, riguros şi ingenios selectate, motivate, deschise spre interculturalitate, dornice să experimenteze o altă cultură organizaţională şi deschise să privească lumea din alte perspective.
Mai puţin întîmplător, AO "Alianţa între generaţii" îşi adună prietenii la o aniversare, asigurîndu-şi o vitalitate de invidiat, dar şi o componenţă calitativă a membrilor săi. Printre membrii săi fondatori, numele domnului profesor Ion Scutelnic este de notorietate, iar această calitate este alimentată de aderarea a doi oameni de afaceri - Dumitru Trocin şi Mihai Sîncu, a profesoarelor Oxana Tiron şi Silvia Ignat, inginerului Ion Moşanu, Olga Şova, farmacistă, a primarului de Izvoare - Eugenia Moisei.
Capacitatea de dezvoltare a organizaţiei se manifestă în crearea de filiale în localităţile rurale - AO "Smaranda" din Mărăndeni (preşedinte Silvia Ignat), AO "Zodiac" din Bocşa (preşedinte Ana Mihalachi), AO "Solaris" din satul Chetriş (preşedinte Mariana Cumpanici).
A adunat 10 ani de activitate, proiecte inedite, stagiuni, instruiri, participări, parteneriate. Momente de rezonanţă au devenit Festivalul Şanselor Tale desfăşurat în satul de frontieră Chetriş (Făleşti), Concursul de pictură "Petrică Gruşca" cu participare internaţională, crearea galeriei virtuale de pictură pe http://www.artsfalesti.ucoz.com/,
Remarcabile colaborări şi parteneriate cu Asociaţia Obştească "Pro Cooperare Regională" (m. Bălţi), Asociaţia Voluntarii Normalişti din Iaşi (preşedinte D-l Sebastian Alexandru), Fundaţia de Securitate Comunitară Iaşi (director executiv Laura Albu), Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău (preşedinte Gabriela Achihai), participări în cadrul Alianţei ONG-urilor active în domeniul protecţiei copilului şi familiei din Republica Moldova, Alianţei Centrelor Comunitare de Acces la Instruire şi Informaţie din Moldova.
Indiscutabil, multe dintre activităţile noastre se datorează susţinerii financiare venite din partea Fundaţiei Soros-Moldova, Fundaţiei Elveţiene HEKS-Moldova, Agenţiei Canadiene pentru Dezvoltare Internaţională, REC-Moldova, Programul PASET susţinut financiar de Oficiul Băncii Mondiale din Moldova şi UNICEF-Moldova, Programul DFID al Regatului Unit al Irlandei de Nord şi Marii Britanii.
Cunoscute fiind programele pe care organizaţia le desfăşoară şi prin intermediul căruia un număr impunător de persoane au beneficiat de serviciile organizaţiei, apreciem întotdeauna experienţa de muncă şi experienţa culturală pe care o promovează organizaţia ca fiind deosebită şi de calitate.
Gheorghe Şova,
preşedinte
Spiritul inovativ şi întreprinzator pe care «ALIANŢA ÎNTRE GENERAŢII» îl încurajează prin copiii şi tinerii care participă la programele derulate este remarcabil, dat fiind faptul că activităţile sunt bine pregătite, riguros şi ingenios selectate, motivate, deschise spre interculturalitate, dornice să experimenteze o altă cultură organizaţională şi deschise să privească lumea din alte perspective.
Mai puţin întîmplător, AO "Alianţa între generaţii" îşi adună prietenii la o aniversare, asigurîndu-şi o vitalitate de invidiat, dar şi o componenţă calitativă a membrilor săi. Printre membrii săi fondatori, numele domnului profesor Ion Scutelnic este de notorietate, iar această calitate este alimentată de aderarea a doi oameni de afaceri - Dumitru Trocin şi Mihai Sîncu, a profesoarelor Oxana Tiron şi Silvia Ignat, inginerului Ion Moşanu, Olga Şova, farmacistă, a primarului de Izvoare - Eugenia Moisei.
Capacitatea de dezvoltare a organizaţiei se manifestă în crearea de filiale în localităţile rurale - AO "Smaranda" din Mărăndeni (preşedinte Silvia Ignat), AO "Zodiac" din Bocşa (preşedinte Ana Mihalachi), AO "Solaris" din satul Chetriş (preşedinte Mariana Cumpanici).
A adunat 10 ani de activitate, proiecte inedite, stagiuni, instruiri, participări, parteneriate. Momente de rezonanţă au devenit Festivalul Şanselor Tale desfăşurat în satul de frontieră Chetriş (Făleşti), Concursul de pictură "Petrică Gruşca" cu participare internaţională, crearea galeriei virtuale de pictură pe http://www.artsfalesti.ucoz.com/,
Remarcabile colaborări şi parteneriate cu Asociaţia Obştească "Pro Cooperare Regională" (m. Bălţi), Asociaţia Voluntarii Normalişti din Iaşi (preşedinte D-l Sebastian Alexandru), Fundaţia de Securitate Comunitară Iaşi (director executiv Laura Albu), Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău (preşedinte Gabriela Achihai), participări în cadrul Alianţei ONG-urilor active în domeniul protecţiei copilului şi familiei din Republica Moldova, Alianţei Centrelor Comunitare de Acces la Instruire şi Informaţie din Moldova.
Indiscutabil, multe dintre activităţile noastre se datorează susţinerii financiare venite din partea Fundaţiei Soros-Moldova, Fundaţiei Elveţiene HEKS-Moldova, Agenţiei Canadiene pentru Dezvoltare Internaţională, REC-Moldova, Programul PASET susţinut financiar de Oficiul Băncii Mondiale din Moldova şi UNICEF-Moldova, Programul DFID al Regatului Unit al Irlandei de Nord şi Marii Britanii.
Cunoscute fiind programele pe care organizaţia le desfăşoară şi prin intermediul căruia un număr impunător de persoane au beneficiat de serviciile organizaţiei, apreciem întotdeauna experienţa de muncă şi experienţa culturală pe care o promovează organizaţia ca fiind deosebită şi de calitate.
Gheorghe Şova,
preşedinte
Abonați-vă la:
Postări (Atom)